Prezenta lucrare analizează o serie de aspecte legate de managementul proiectelor de dezvoltare. În mod distinct, lucrarea face referire practică la proiectul de dezvoltare urbanistică a «Străzii Lăpuşneanu» din Iaşi, a cărui realizare este de o importanţă strategică pentru întreaga zonă a Moldovei. Cu atât mai mult, atunci când este pus în corelaţie şi cu alte proiecte ce se află fie în fază incipientă, fie în desfăşurare sau chiar finalizate se pot identifica efecte viitoare de o importanţă majoră pentru întreaga comunitate ieşeană. Astfel se poate ajunge la o dezvoltare a tuturor sectoarelor de activitate, aspect ce va rezulta din cele menţionate în lucrarea de faţă.

O tendinţă ce se remarcă în procesul de reformă legislativă şi instituţională din România este aceea a influienţei pe care o are în conturarea unor concepte, legislaţia altor ţări, dar mai ales documentele internaţionale adoptate de structurile comunitare. Astfel apare drept necesară o apropiere a conceptelor aparţinând dreptului intern de cele conturate de convenţiile europene, în contextul în care România a ratificat unele din aceste convenţii şi doreşte să se integreze în structurile rgionale şi transfrontaliere.

Tranziţia este un proces cu implicaţii profunde în activitatea organizaţiilor de servicii publice. Perpetuarea stării de fapt existente produce consecinţe ale căror ramificaţii vor duce inclusiv la degradarea valorilor morale şi culturale ale comunitaţii. De aceea se impune conştientizarea faptului că monopolul nu mai este de mult o necesitate, mai ales în domeniul alimentării cu apă şi al canalizării unde oferta privată o poate înlocui pe cea publică.
Organizaţiile de servicii publice trebuie să-şi construiască o relaţie nouă cu mediul în care se află. Ele nu trebuie să mai fie o cauză a risipei de resurse.

Pentru a răspunde problemelor urbane curente, generate de competiţia urbană şi de creşterea continuă a cererii pentru servicii şi bunuri publice, este necesar un mod nou de guvernare şi administrare a oraşelor, orientat către cerinţele pieţei, orientat către acţiune şi rezultat. Aceasta înseamnă o reorientare a atitudinii autorităţilor locale de la “administrare” la “management”, împrumutând aspecte de gestiune din filozofia sectorului privat. Sarcina managementului urban este de a îmbunătăţi atractivitatea oraşului şi poziţia competitivă a acestuia într-un mod integral, armonios şi durabil.

O definitie a conceptului de administratie publica ar putea fi aceea comform careia ea desemneaza „ansamblul de organe care infaptuiesc, conduc si executa treburile publice”. Cu alte cuvinte, administratia publica este,prin prisma acestei definitii organismul, care in corelatie cu treburile publice are 3 misiuni- de a le infaptui, conduce si executa. Adica organele administratiei publice urmaresc interesul public, sa aplice in practica actiunile necesare mentinerii functionalitatii sistemului.

Pentru a-şi îndeplini prerogativele de asigurare a funcţionării regulate şi continue a serviciilor publice, administraţia publică are nevoie de o serie de bunuri mobile şi imobile, care fac parte din patrimoniul statului sau colectivităţilor locale, alcătuind domeniul administrativ. Pentru a înţelege mai bine problemele legate de parteneriatul public-privat, trebuie să definim câţiva termeni importanţi cum ar fi : domeniul administrativ, domeniul public, domeniul privat şi alţi termeni.

Introducere în studiul serviciilor publice
La începutul secolului al XX-lea, cunoscut în literatura de specialitate drept "secolul serviciilor", specialiştii şi-au pus problema definirii SERVICIILOR PUBLICE pornind de la rolul acestora în acoperirea unor nevoi colective, ce nu pot fi înlocuite (servicii publice privind producţia, distribuţia şi consumul energiei electrice, sănătate şi asistenţă socială, transporturi, telecomunicaţii, servicii poştale, etc.)
Delimitarea categoriei serviciilor publice de celelalte categorii de servicii a fost impusă din următoarele motive:
serviciile publice constituie activităţi de interes general, cea mai mare parte producând bunuri publice furnizate de administraţii şi colectivităţi locale.
scopul lor este îndreptat spre recuperarea costului de producţie şi nu spre obţinerea profitului.

Constatăm că de la începutul anului 2004 până în prezent, cadrul legislativ general de funcţionare al administrării publice locale din Republica Moldova nu a suferit schimbări semnificative.

Deficienţele constatate în Raportul de monitorizare precedent al IDIS Viitorul (martie – decembrie, 2003), prezentat în februarie 2004, au rămas aceleaşi. Ca şi în 2003, autorităţile publice locale activează în condiţiile unei lipse de planificare strategică a domeniului, în absenţa unor politici naţionale clar definite faţă de obiectivele reformei, sau în temeiul unor proceduri care stabilesc priorităţi şi direcţii majore de dezvoltare reieşind mai degrabă din opţiuni politice pe termen scurt, decât pe temeiul unor analize consistente şi serioase.

Funcția de primar este o funcție tradițională în administrația locală, nu numai în Europa, dar și pe alte continente, cum ar fi în America, unde a pătruns influența europeană.

Legislația contemporană conține mai multe soluții cu privire la modalitatea de investitură, la atribuții și la raporturile sale cu organul colegial, ori cu alte autorități publice autonome sau,după caz, guvernamentale. Instituția primarului este tradițională în administrația României. Ea a fost reglementată pentru prima dată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza prin Legea comunală din 1864 și a cunoscut o evoluție continuă ca un efect firesc al transformărilor prin care a trecut statul românesc. Legislația actuală în vigoare a optat pentru soluționarea alegerii primarului, la fel ca și consiliul, direct de comunitatea locală, indiferent că este vorba de mediul rural sau urban stabilind totodată, incompatibilitatea dintre funcția de primar și cea de consilier. Astfel primarul este definit ca fiind autoritatea executivă a administrației publice locale care îndeplinește în același timp și rolul de reprezentant al statului în relațiile cu persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție, în unitatea administrativ teritorială în care a fost ales. Comunele, orașele și sectoarele municipiului București au câte un primar, iar municipiul București are un primar general. Primarii sectoarelor municipiului București sunt în relații de subordonare față de primarul general al municipiului București. Primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care urmează să-și exercite mandatul. Potrivit Legii nr. 67/2004 cu modificările și completările ulterioare (Legea nr.131/2005, O.U.G nr.20/2008, L. Nr. 35/2008 și L. Nr. 4/2009) pentru alegerea autorităților administrației publice locale, este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. Dacă nici unul dintre candidaţii propuşi de partidele şi formaţiunile politice participante la alegeri nu întruneşte această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, în cel mult două săptămâni, între candidaţii situaţi pe primele două locuri şi va fi ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. În situaţia parităţii de voturi a cel puţin doi candidaţi, pentru funcţia de primar, se declară balotaj şi se vor organiza, de drept, noi alegeri în termen de două săptămâni. La aceste alegeri vor participa numai candidaţii care s-au aflat în situaţie de balotaj. În cazul în care unul dintre candidaţii la funcţia de primar, între care urmează să se desfăşoare turul al doilea de scrutin, decedează, renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi ales, la turul al doilea de scrutin va participa candidatul situat pe locul următor. Dacă una dintre aceste situaţii vizează unul dintre candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripţie declarându-l primar pe celălalt candidat. Pe baza rezultatului votului, biroul electoral de circumscripţie eliberează certificatul doveditor al alegerii primarului. Primarul şi primarul general al Capitalei îndeplinesc funcţii de autoritate publică; sunt şefii administraţiei publice locale şi răspund în faţa Consiliului de bună funcţionare a acesteia. Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României. Este obligatorie purtarea eşarfei la solemnităţi, recepții, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor. Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor, în camera de consiliu, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna, oraşul sau subdiviziunea administrativ - teritorială. Validarea alegerii primarului general al municipiului București se face de către un judecător desemnat de preşedintele Tribunalului Municipiului București. Invalidarea alegerii primarului se poate pronunţa în cazurile prevăzute mai sus. Rezultatul validării se prezintă în şedinţa de constituire a Consiliului local sau, după caz, într-o şedinţă extraordinară, de către un judecător sau un delegat al prefectului. În caz de invalidare a mandatului primarului, se organizează alegeri în termen de cel mult 45 de zile de la data invalidării, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Mandatul primarului începe odată cu depunerea jurământului. Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept. Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, pe timp de război sau catastrofă. Potrivit Legii nr.161/2003 cu modificările și completările ulterioare cu privire la unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, funcția de primar și primar general al municipiului București este incompatibilă cu: a) funcţia de consilier local sau de consilier judeţean; b) funcţia de prefect sau subprefect; c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia; d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice; e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială; f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional; g) calitatea de comerciant persoană fizică; h) calitatea de membru al unui grup de interes economic; i) calitatea de deputat sau senator; j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora; k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.

Raspunsuri Examen Politici Publice 1.Conceptul de politica publica Prin politica se intelege o decizie formala a unei autoritati legitim alese care se adopta intr-un cadru formal, conform unor proceduri dinainte stabilite.

Analiza politicilor reprezinta o orientare pragmatica ce identifica politica cu un program de actiune al autorit pb intr-un domeniu determinat de activitate. Termenul este utilizat pentru a face referire la : - un domeniu al activitatilor pb - o grupare de obiective si progr derulate de guvern intr-un anumit moment - legislatie sau un pachet de norme aprobate in legatura cu o anumita problematica - produsul activitatii guvernamentale - impactul activit guv asupra societatii Acceptii ale termenului de PP gasim elemente comune: - politica tinde sa fie mai mult decat o decizie formala, ea reprezinta o grupare de decizii - o PP este adoptata de institutii poltico-adm si conteaza pe garantia adm. - O PP mobilizeaza resurse pentru a genera anumite produse in societae - Aceasta activitate urmareste o finalitate sau un obiectiv mai general sau mai specific, care in general este orientat catre satisfacerea anumitor interese si este purtatorul anumitor valori. Conceptul de politica este esential pentru a intelege modul in care se guverneaza spre exemplu impactul guvernarii asupra bunastarii cetatenilor este asociat cu termenul de politica sociala. 2. Definitii explicate ale PP • William Jenkins: un set de decizii interdependente luate de un actor politic sau de un grup de actori politici cu privire la selectia scopurilor si la mj de a atinge aceste scopuri intr-o situatie specifica, in care ar trebui ca acei actori politici sa poata, in principiu, sa ia decizii. - el considera elaborarea PP drept un proces. - Recunoaste ca PP reprezinta un set de decizii interdependente, majoritatea politicilor pp o serie de decizii. - In procesul de PP, autoritatile gub sunt supuse unor presiuni interne sau externe ce tin de lipsa de resurse sau de rezistenta interna sau internationala fata de anumite optiuni, ceea ce limiteaza posibilitatea de alegere a acestora. - Introduce un standard de evaluare in analiza PP, prin faptul ca el considera ca procesul de elaborare a pP reprezinta un comportament al autoritatilor publice de a decide cu privire la anumite teluri. • In literatura franceza: - un continut – activitatea publica apare sub forma unui continut. Pentru generarea rezultatelor se mobilizeaza resurse examinate de analist ca o problema de cercetare pt actiune. - Un program – o PP nu se reduce la un act punctual luat in considerare in mod izolat (ceea ce face ministrul intr-o anumita zi intr-un anumit dosar). - O orientare normativa – activitatea publica nu este rezultatul unor raspunsuri aleatorii ci este expresia finalitatilor si preferintelor pe care decidentul nu poate decat sa le accepte pentru care este responsabil. - Un factor coercitiv – activitatea publica provine din natura autoritara cu care este investit actorul guvernamental. - Un resort social – o PP se defineste prin cetatenii ale caror situatii, interese, comportamente sunt afectate de aceste acte si dispozitii. • O PP reprezinta un ansamblu de masuri luate de o autoritate legala si responabila care vizeaza imbunatatirea conditiilor de viata ale cetatenilor sau conceperea unor masuri de stimulare a cresterii economice. Aceasta se defineste prin 4 elemente: - ansamblul de actiuni intreprinse trebuie sa vizeze acelasi sector de activitate sau acelasi teritoriu. - Actiunile intreprinse trebuie legate unele de altele - O PP trebuie conceputa in functie de obiectivele tinta si de rezultate tangibile. Ea tr sa aiba scopuri precise, etape intermediare care sa exprime pasii parcursi si mj eficiente. - O PP tr sa responsabilizeze, ea tr sa fie rezultatul unei vointe politice. 3. Conceptul de policy making, policy cycle • Din perspectiva rezolvarii probl, policy making reprezinta cautarea de solutii pentru probl existente, facand apel la rationalitate in vederea indeplinirii scopurilor publice. Cheia procesului de elaborare a politicii consta in definirea corecta a probl, identificarea si analiza unui set de solutii adecvat, selectarea alternativei care rezolva cel mai bine probl. Se pot utiliza tehnici analitice precum analiza cost-beneficiu, analiza cost-eficacitate, programarea liniara si alte tehnici de optimizare. Vom sti ca am reusit atunci cand probl a fost rezolvata sau cand sporesc beneficiile obt de pe urma programului public. Mai mult decat abordarea analitica a procesului de elaborare a polticii este important setul de activitati si abordari numit rationality project care reprezinta un lung proces de rationalizare a PP, prin maximizarea realizarii obiectivelor publice. • Din perspectiva procesului de elaborare a politicii, atentia cade asupra conflictelor si dezacordurilor, asupra luptelor pentru a controla procesul de luare a deciziei, asupra urmaririi propriului interes si eforturilor de a defini scopurile publice. Politica ocupa un loc central in procesul politic deoarece suntem diferiti in ceea ce priveste valorile, credintele si sentimentele. Venim cu background-uri diferite care ne fac sa preferam diferite definiri ale problemei si diferite solutii pt rezolvarea probl. Politica are un renume prost datorita acestei incercari de acaparare a purerii in scopuri personale. Atunci cand ne referim la elaborarea politicii ca un proces politic trebuie sa intelegem valorile care se reflecta in acest proces, diferitele aspecte care divizeaza oamenii si induc acestora diferitele perceptii asupra scopurilor publice, necesitatea de a rezolva conflictele daca actiunea este posibila pe cale democratica. Ciclul politicilor explica politicile ca pe o succesiune logica de pasi (definirea probl, identif rasp alternative, evaluarea opt, decizia, implem, evaluarea). 4. Inventarierea principalelor abordari ale studierii politicii dupa Howlett si Ramesh • Studiile privind analiza naturii regimului politic – un mod de org a sistemului politic – erau considerate drept o cale de a intelege procesul de constituire a PP. PP variaza in functie de natura sistemului politic si a legaturii sale cu societatea si au incercat sa analizeze infl exercitate asupra luarii deciziilor. • Studii ce au vizat identificarea unor variabile cauzale in constituirea PP sau ceea ce au fost denumiti factori determinanti. • Studii care se concentreaza asupra continutului politicilor – natura probl politice si caile menite sa o solutioneze determina de multe ori felul in care politica va fi tratata de sistemul politic respectiv. • Studii care se axeaza asupra impactului PP si asupra rezultatelor acesteia – analizele acestora vizeaza cercetarea cantitativa a legaturilor dintre anumite programe guv si care folosesc tehnici de deductie statistica pentru a stabili relatii cauzale intre diferitele tipuri de activitati. 5. Caracteristicile studiilor privind PP • Natura interdisciplinara a studiilor, care preia elemente de la mai multe discipl: - stiinta politica (procesul prin care se iau deciziile privind politicile) - adm pb (rolul birocratiei in formularea politicii si implementarea deciziilor) - econ (rationalitatea instrumentala, cost/beneficii) - sociologie (clasa, statutul si probl sociale) - psihologie (logica, valori si etica) - istorie, matematica. • Dimensiunile aplicative ale studiului. Dorinta de a furniza infm care ar putea conduce la rezolvarea mai buna a probl publice reprezinta o slabiciune prin perceptia acestui domeniu ca fiind lipsit de merit stiintific, pentru ca se foloseste gresit PP ca instrument de aparare. Stiinta politica preocupata de formularea PP si ingineria sistemelor matematice care aplica deciziile la PP raspund in esenta unor preocupari diverse ale AP. 6. Diferenta intre analiza si design PP si analiza si studiu Analiza politicilor se bazeaza pe elaborarea unor metodologii pentru determinarea rezultatelor unei anumite politici si pentru a realiza comparatii intre politici alternative in ceea ce priveste rezultatele lor. Aceasta pp o privire neutra, expertul studiaza o PP fara sa-si asume vreo alternativa vreo alternativa prestabilita, o alegere precisa si din mai multe optiuni posibile. Analiza consta in identificarea tuturor consecintelor pe care le implica toata alternativele disponibile precum si in descrierea lantului de efecte previzibile. Analiza tr sa raspunda la doua intrebari: - care sunt alternativele de actiune imaginabile dpdv politic pe care actorul guv le poate lua in considerare in situatia in care se afla? - Cum si de ce o astfel de alternativa si nu alta apare pe scena politica? Policy design desemneaza o abordare mult mai angajata, mai activa, in acest caz analistul nu se mai limiteaza la simpla observare a alternativelor ci elaboreaza el insusi astfel de alternative. Expertul isi exprima preferinta pentru un rezultat final care trebuie obtinut, pentru un efect concret care trebuie indus. Odata tinta aleasa, el va modela apoi mj si solutii care au cele mai mari sanse de a genera rezultatul dorit. O alta distinctie se face intre studiul PP si analiza PP care are la baza gradul de neutralitate si interesele politice ale analistilor. Studiile PP se refera la metapolitica si sunt axate pe intelegerea proceselor de constituire a PP, in timp ce analizele PP sunt conduse de functionari sau de org private de think tank si sunt axate pe conceperea politicii reale. Primele sunt descriptive si explicative, in timp ce acestea din urma au o orientare mai curand prescriptiva