Abordari ale politicilor publice

Abordările politicilor publice în încercarea de a le înţelege sunt multiple, această complexitate derivă, probabil, din faptul că public policy este un domeniu în care sunt implicaţi un număr mare de actori (indivizi, grupuri de interese, organizaţii şi instituţii), influenţa actorilor este diferită, deciziile pe care la iau aceştia sunt multiple şi complexe iar rezultatele obţinute în urma aplicării unei policy pot fi contradictorii între ele şi chiar contrare scopului propus iniţial.
După Howlett şi Ramesh (1995, pp. 7-9) în literatura de specialitate există patru tipuri de abordări care încearcă să explice politicile publice.
Examinarea naturii politice a regimului este una din modalităţile de înţelegere a procesului de realizare a politicii publice. Se consideră de către unii autori (vezi pledoaria lui Theda Skocpol pentru revalorizarea rolului statului)15 că politicile publice sunt determinate de natura sistemului politic şi de legăturile sale cu societatea. Desigur faptul că un regim politic (înţeles ca formă de organizare a unui sistem politic) este democratic sau dictatorial influenţează politicile publice din statul respectiv. Este o abordare care derivă din instituţionalismul clasic şi a reprezintă şcoala actuală a neo-instituţionalismului.
O altă direcţie o reprezintă căutarea variabilelor cauzale in politicile publice, sau a ceea ce se numeşte uneori determinanţii politicilor publice (Howlett şi Ramesh, 1995, p.16). Analizele se concentrează asupra interogaţiei "Dacă politicile publice sunt determinate de factori socio-economici la nivel macro sau de elemente comportamentale la nivel micro?" (p. 17). Studiile sunt in general empirice ceea ce conferă consistenţă analizelor şi deseori cantitative. Critica adusă acestei abordări este aceea că oferă explicaţii la nivel macro (general) şi deseori nu reuşesc să dezvolte argumente în contextele sectoriale şi temporale
O a treia abordare menţionată de Howlett şi Ramesh este bazată pe ideea că natura problemei politice şi a soluţiei destinată să o rezolve este cea care determină felul în care ea va fi procesată de către sistemul politic. Această abordare nu este nouă, o analiză de acest tip poate fi găsită, de exemplu, la Ginsberg şi Lowi în lucrarea American Government. Caracterul regulator, distributiv, constitutiv sau redistributiv al politicii publice este cel care determină felul în care ea va fi tratată, accentul punându-se pe mecanismele financiare. Consecinţa acestui fapt este că politica publică are propria ei „viaţă " şi ea poate determina politicul, nu invers aşa cum cred majoritatea analiştilor (p. 18). Criticii aceste abordări arată că deşi nu se poate nega legătura dintre natura problemei şi felul în care ea poate fi rezolvată, totuşi este dificil de înţeles natura problemei unei politici publice (mai ales că unele politici pot să aibă dimensiuni multiple) şi problemele de costuri şi beneficii pe care le implică variatele soluţii.
Cea de-a patra abordare se concentrează asupra rezultatelor sau impactului politicii publice. Analizele sunt mai degrabă economice, cantitative şi folosesc tehnici de inferenţă statistică pentru a stabili relaţii cauzale între diferitele tipuri de activităţi guvernamentale. Această literatură evaluează efectele directe şi indirecte ale politicilor specifice şi tinde să ignore atât factorii cauzali cât şi natura instrumentelor care se află la dispoziţia guvernământului. Bineînţeles efectele politicilor publice sunt uşor de măsurat (creşterea numărului de studenţi, ameliorarea infrastructurii etc.), precum şi relaţiile dintre cheltuielile guvernamentale şi migrarea forţei de muncă. Criticii susţin că această abordare nu ia în considerare decât rezultatele politicilor publice şi se referă foarte puţin la procesele prin care se obţin aceste rezultate, mai mult este insuficient explicat succesul sau eşecul unei politici în funcţie de scopul iniţial propus, ca şi de contextul economic, social şi politic în care ea se desfăşoară.