Activitatea autoritatilor administratiei publice

1.Teoria generală a actlui adminstrativ

Activitatea autorităţilor administraţiei publice se caracterizează prin acte juridice,acte cu caracter politic,fapte materiale juridice,operaţiuni tehnico-administrative. Producerea de efecte juridice constă în naşterea, modificarea sau stingerea unor acte juridice, iar în cadrul formelor concrete de realizare a activităţii executive,locul central îl ocupă actele adminstrative.
Contracul administrativ – acesta preia trăsături definitorii ale actului adminstrativ, dar şi aleactlui de drept civil, fără a se identifica cu vreunul dintre acestea.
Dreptul administrativinteresează studiul actelor unilaterale ale administraţiei ,dar şi al contractelor adminstrative ca forme juridice de exprimare a unor acţiuni la nivelul administraţiei publice.
Pe lângă acte juridice, la nivelul adminstraţiei sunt şi fapte materiale, care nu concretizează o voinţă juridică, de unele dintre ele, legea stabilind producerea unor efecete juridice.
Operaţiuni adminstrative – activităţi materiale, neproducătoare de efecte juridice, dar care intervin de regulă în procedura de elaborare, emitere sau executare a unor acte administrative.
Acte cu caracter politic – emană de la autorităţile administrative centrale, putând fi caracterizate ca declaraţii de voinţă prin care se precizează atitudinea adoptată de autorităţile emitente în conducerea statului.
Sub aspect terminologic cuvantul act provine din latinescul „actum” care semnifică a lucra, a face , a acţiona.
Legislaţia, practica, doctrina nu folosesc o terminologie unitară pentru a desemna cel mai important tip de act juridic aparţinând autorităţilor administraţiei publice. Astfel în doctrina postbelică se foloseau două noţiuni: 1.act administrativ ( pentru a pune accentul pe ideea de activitate ) ; 2.act de drept administrativ ( pentru a pune accentul pe ideea de regim juridic aplicabil ). În realitate,desemenează una şi aceeaşi noţiune. În doctrina interbelică , actele puterii executive în raport cu parlamentul difereau de actele puterii executive în raport cu cetăţenii. În cea de+a doua categorie intrau actele de autoritate care difereau de actele de gestiune, ultimele fiin dupuse dreptului comun.
Actele de autoritate – manifestări de voinţă ale autorităţilor administraţiei competente prin care se creează situaţii juridice noi supuse regulilor de drept public.
Actele de gestiune – manifestări de voinţă ale autorităţilor administraţiei competente prin care se creează situaţii juridice cu caracter patrimonial supuse regulilor de drept privat.

2.Definiţia şi trăsăturile actului adminstrativ

Definiţie :
Actul administrativ reprezintă forma juridică principală de activitate a autorităţilor administraţiei publice şi în subsidiar autorităţile publice ce constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă facută în scopul de a produce efecte juridice, în realizarea puterii publice aflată în principal sub controlul instanţelor judecătoreşti.
În doctrină nu exista unanimitate de opinii cu privire la numărul, denumirea şi conţinutul trăsăturiloe actului administrativ. Toţi sunt de acord însă cu privire la trei aspecte: 1. sunt acte juridice; 2. sunt manifestări unilaterale de voinţă; 3. sunt emise în realizarea puterii publice.

Trăsături:
1. actul adminstrativ reprezintă forma juridică principală de activitate a autorităţilor adminstraţiei publie; actul administrativ reprezintă una din formele cu semnificaţie juridică prin care autorităţile administraţiei publice îşi realizează competenţa şi sarcinile care le revin; ponderea actelor administrative creşte pe masură ce urcăm în ierarhia sistemului organizării administraţiei publice.
2. actul administrativ reprezintă o voinţă juridică unilaterală; caracterul unilateral reprezintă calitatea actului adminstrativ potrivit căruia el este emis!/adoptat fără participarea sau consimţământul subiectului de drept cărora le este destinat sau cu privire la care generează drepturi sau obligaţii. Prin identificarea trăsăturii se urmareşte includerea actului administrativ în sfera actelor juridice şi delimitarea lui de operaţiunile administrative. Actul administrativ apare ca exteriorizarea voinţei interne a unei structuri adminstrative de a produce în mod direct efecte juridice, trebuind să fie expresă, neîndoielnică în a schimba ceva din ordinea juridică existentă.
Faţă de această trăsătură , în practică s-au ridicat unele întrebări cum ar fi:
a. emiterea actului administrativ cu participarea mai multor persoane fizice;majoritatea actelor administrative concretizează decizii ale unor organe colegiale,iar faţă de această realitate s-a pus problema de a şti dacă acordul de voinţă care intervine în vederea emiteri actului administrativ nu e de natură să înlăture carcaterul unilateral al acestuia; în doctrină, în astfel de cazuri, voinţa fiecărei persoane nu are relevanţă decât în cadrul mecanismului decizional administrativ; acele pesoane fizice acţionează în vederea realizării competenţei organelor administrative care este una singură; în acest caz manifestările de voinţă ale subiectelor de drept converg spre acelaşi efect juridic rezultând în final o singură voinţă juridică.
b. emiterea actului administrativ cu participarea mai multor autorităţi publice, a . unei structuri administrative şi structuri nestatale.
c. emiterea actului administrativ la cererea prealabilă; în acest caz distingem două
situaţii: cererea prealabilă aparţine organului emitent şi este adresată organului ierarhic superior sau cererea aparţine altui subiect de drept ce urmează să fie beneficiarul actului administrativ respectiv.
În primul caz e vorba despre condiţiile procedurale de emitere a unui act administrativ fiind vorba de acte administrative complexe.
În cel de-al doilea caz , cererea prealabilă are valoarea unei condiţii prevazută de lege pentru ca actul administrativ să fie emisş în doctrină s-a pus problema dacă renunţarea beficiarului la exerciţiul dreptului conferit ede actul respectiv atrage încetarea producerii de efecete juridice. Se susţine că o data ce poziţia beneficiarului este adusă la cunoştinţa organului emitent acesta are obligaţia de a o examina şi revoca actul respectiv.
3. actul administrativ e emis în realizarea puterii publice;de aici rezultă obligativitatea actelor administrativeşi executarea lor din oficiu, ce sunt analizate de unii autori ca trăsături distincte.Obligativitatea presupune că actul administrativ e obligatoriu pentru toate subiectele de dreptce intră sub incidenţa dispoziţiilor sale, inclusiv pentru autoritatea emitentă. Caracterul executoriu se datorează faptului că e emis de o autoritate a administraţiei publice învestită cu prerogative de putere publică ce dispune de forţa de constrângere a statului.
4. actul administrativ are un regim juridic specific în centrul căruia se află legea contenciosului administrativ.

3. Clasificare
Dupa gradul de întindereal efectelor juridice:
1.acte administrative normative
2. acte administrative indeviduale
3. acte administrative cu caracter intern

Actele administrative normativeconţin reguli generale, impersonale asemeni legilor, se adresează tuturor, oricine putând intra sub incidenţa lor la un moment dat.
Actele administrative individuale se adresează unor persoane fizicesau juridice determinate.
Dupa conţinutul efectelor, actele individuale se clasifică în:
1.acte prin care se stabilesc drepturi sau obligaţii determinate
2. acte de atribuire a unui statut personal
3. acte de aplicare a constrângerii administrative
4. acte administrative cu caracter jurisdicţional

4. Condiţii de valabilitate ale actelor administrative. Legalitatea şi oportunitatea actelor administrative
Prin regimul juridic înţelegem regulile de fond şi de formă care dau particularitate unor acte juridice; în cazul actelor administrative avem în vedere condiţiile de valabilitate ale acestora, elementul central fiind legalitatea, analizată diferit în doctrină în raportul cu oportunitatea.
După un curent de gândire fundamentat de Şcoala de Drept public de la Cluj, legalitatea este calificată ca o condiţie de valabilitate a actelor administrative alături de oportunitate.
Potrivit tezei dezvoltate de specialiştii în dreptul public de la Bucureşti, oportunitatea este ea insăşi o condiţie de legalitate fără de care nu putem vorbi de valabilitatea unui act administrativ.
Legalitatea reprezintă obligativitatea conformării actelor administrative dispoziţiilor constituţionale,legilor adoptate de parlament,tuturor actelor juridice cu forţă juridică superioară.
Oportunitatea se regăseşte potrivittezei fundamentate în cadrul Uniunii Europene în puterea discreţionară de care dispune administraţia înţeleasă ca marjă de apreciere lăsată la latitudinea funcţionarilor publici de a alege între mai multe căi posibil de urmat pentru a ajunge la scopul stabilit de legiuitor.
Distingem în drept condiţii generale de legalitate şi specifice pe considerente de oportunitate.
Astfel actele administrative trebuie să fie emise în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, legilor adoptate de parlament, tuturor actelor administrative cu forţă juridică superioară. Actele administrative trebuie sa fie emise de autoritatea competentă şi în limitele competenţei. Actele administrative trebuie să fie emise în forma şi procedura prevăzută de lege.
În ce priveşte sfera condiţiilor specifice pe considerente de oportunitate rezultă interesul public ocrotit de lege fără a pune semnul egalităţii între scopul legii şi spiritul acesteaia.