0
Administratia publica
Administraţia publică
1. Sfera de cuprindere a noţiunii de administraţie publică.
2. Distincţia dintre administraţia publică centrală şi locală.
3. Autorităţiile administraţiei publice locale, natura lor juridică şi actele pe care le emit sau le adoptă.
4. Primarul localităţii – autoritate publică ce reprezintă şi promovează în interesul local.
Statul, termen care sugerează un „nucleu central”, în realitate este o reţea de organizaţii şi instituţii centrale şi locale diverse, care se ocupă cu asigurarea ordinii şi securităţii sociale, politice şi economice a unei comunităţi naţionale date.
Administraţia este una din instituţiile publice care compun statul şi este formată, la rândul ei, din alte instituţii şi organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrală, Poliţia, Administraţiile Financiare, etc., adică totalitatea puterilor de guvernământ asupra unui teritoriu, fără dreptul de a dispune de acesta. Astfel că, noţiunea de „administraţie publică” se poate înţelege făcând conexiunea între cele menţionate anterior cu adjectivul „public, -ă” care arată apartenenţa unei colectivităţi sau provenienţa de la o colectivitate.
Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localităţi, ş.a. sunt organe de stat competente să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu; ele sunt autorităţi ale administraţiei publice însă diferă prin competenţa teritorială care poate fi extinsă pe întreg teritoriu naţional sau pe teritoriul unităţii administrative unde au fost alese. Trebuie menţionat faptul că atribuţia este prerogativă recunoscută unui organ, compartiment sau persoană iar ansamblul lor compune competeţa unui organ, compatriment funcţional sau persoane.
Competenţa teritorială este unul din cele două criterii clasificatoare ale organelor executive, a căror totalitate formează un sistem constând în organizarea executării şi executarea în concret a actelor normative numit activitatea executivă. În unele state sistemul de organe compus din guvern şi din întregul aparat administrativ, în frunte cu şeful statului formează puterea executivă care coexistă alături de celelalte puteri organizate în stat, şi anume legiuitoare şi judecătorească. Fiecare organ executiv are o competenţă determinată de totalitatea atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane şi limitele exercitării lor. După criteriul competenţei materiale, organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe de specialitate, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale distingem între organele centrale şi cele locale.
Ca sistem de organizare administraţia publică cuprinde o multitudine de părţi componente cu denumiri, cu servicii, atribuţii şi activităţi diferite. Legătura sistemului administraţiei publice cu puterea executivă se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administraţiei publice centrale. La rândul său administraţia publică centrală are în teritoriu diferite organe deconcentrate care organizează executarea legii in unităţile administrativ teritoriale sau în unităţi administrative speciale (căi ferate, armata) în legătură cu domeniul specific de activitate.
Sistemul administraţiei publice mai cuprinde si organele administraţiei publice locale, respectiv consiliile comunale, consiliile orăşeneşti şi consiliile judeţene, care sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale.
Consiliile constituite astfel organizează serviciile publice ale comunei, oraşului sau a judeţului printr-un aparat propriu, format din funcţionari publici de conducere si de execuţie. Aceste organe ale administraţiei publice locale sunt descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se bazează administraţia publică locală în unităţile administrativ teritoriale, respectiv in judeţe, oraşe si comune. Prin aceste dispoziţii legale Statul român recunoaşte că în interiorul sau colectivităţile locale se administrează prin aleşii săi şi prin forţele proprii, dar sub controlul jurisdicţional al legalităţii din partea autorităţilor statale.
Distincţia dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce compun administraţia publică şi natura interesului pe care îl promovează. Prin urmare, administraţia publică centrală îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese autorităţile respective. Însă dacă privim dintr-o altă perspectivă, organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de o competenţă materială generală, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Desigur mai e şi promovarea interesului, care poate fi general-naţional, evident de către administraţia centrală, sau al localităţii respective, de către administraţia publică locală.
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităti executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de Legea privind alegerile locale. Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile legii.
În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este ales în condiţiile Legii privind alegerile locale. Aleşii locali sunt primarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni. În asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Consiliul local are iniţiativă si hotărăşte, în conditiile legii, în toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau centrale.
Consiliul local are următoarele atributii principale:
alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz; stabileste, în limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul propriu;
aprobă statutul comunei sau al orasului, precum si regulamentul de organizare si functionare a consiliului;
avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze si programe de dezvoltare economico-socială, de organizare si amenajare a teritoriului, documentatii de amenajare a teritoriului si urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeteană, regională, zonală si de cooperare transfrontalieră, în conditiile legii;
aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exercitiului bugetar; stabileste impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, în conditiile legii;
aprobă, la propunerea primarului, în conditiile legii, organigrama, statul de functii, numărul de personal si regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de interes local;
administrează domeniul public si domeniul privat al comunei sau orasului;
instituie normele orientative pentru regiile autonome sau societăţiile comerciale pe care le înfiinţează;
asigură buna funcţionare a serviciilor de gospodărie comunală, transport local, reţele edilitare;
organizează activitatea serviciilor publice în condiţii de operativitate şi eficienţă;
participă la realizarea măsurilor de protecţie socială;
asigură libertatea comerţului şi a concurenţei loiale, încurajează libera iniţiativă, în condiţiile legii;
înfinţează noi instituţii de binefacere de interes local;
organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii;
Consiliul local exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege.
O autoritate deliberativă a administraţiei publice locale - consiliul judeţean - este constituită, evident, la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este compus din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în conditiile stabilite de Legea privind alegerile locale.
Această caracteristică determină ca la nivelul judeţean consiliul să aibă o competenţă restrânsă, referitoare la exerciţiul următoarelor atribuţii principale:
coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor de interes judeţean;
organizează şi conduce serviciile judeţene şi aprobă regulamentele de funcţionare a acestora;
adoptă bugetul judeţean şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
stabileşte orientările generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor, precum şi amenajarea teritoriului;
administrează domeniul public şi privat al judeţului;
asigură construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor de interes judeţean, precum şi a drumurilor de legătură cu judeţele vecine;
alege, dintre consilieri, preşedintele, vicepreşedintele şi delegaţia permanentă a consiliului judeţean;
adoptă regulamentul consiliului;
aprobă statutul personalului din serviciile publice judeţene, organigramele şi numărul de personal;
stabileşte impozite şi taxe judeţene, precum şi taxe judeţene pe timp limitat;
asigură condiţii pentru organizarea şi desfăşurarea activităţiilor ştiinţifice, cultural-artistice, sportive şi de tineret;
Consiliul judetean îndeplineste si alte atributii prevăzute de lege.
În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti Guvernul numeşte câte un prefect. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice.
Controlul legalităţii actelor administrative ale autorităţilor publice locale si judeţene, sub controlul jurisdicţional al legalităţii din partea autorităţilor statale este realizat de către reprezentantul Guvernului in judeţe, respectiv prin prefect. Astfel prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care considera actul ilegal. Aceasta este singura cale pe care o poate urma prefectul in exercitarea controlului de legalitate, dar acest control nu este un control ierarhic, ci unul intern deoarece (Legea nr. 69/1991) între prefecţi, pe de o parte şi consiliile locale, pe de altă parte, nu exista raporturi de subordonare. Nu există raporturi de subordonare nici între administraţia judeţeană şi cea locală, respectiv dintre consiliile judeţene şi consiliile din orase şi comune.
Controlul de legalitate exercitat de către prefect este precedat de către controlul de legalitate efectuat de personalul de specialitate din cadrul autorităţilor administratiei publice locale, control care se efectuează din oficiu şi înainte de a se emite actul administrativ, iar în cazul în care se constată ca actul conţine unele prevederi care contravin legii, ele sunt inlăturate. Exigenta în efectuarea acestui control are drept consecinţă emiterea unor acte legale şi evitarea unor sesizări, reclamaţii sau contestaţii care pot conduce la naşterea unor litigii.
Comunele şi oraşele au câte un primar şi un viceprimar, iar oraşele reşedinţă de judeţ, câte 2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii. Viceprimarii nu pot fi în acelaşi timp şi consilieri. Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii
Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, pe care îl conduce si îl controlează, răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale, în conditiile legii, şi mai ales reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum si în justiţie.
Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui României, a hotărârilor si ordonantelor Guvernului; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale ministrilor şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean;
asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;
poate propune consiliului local consultarea populatiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări, în condiţiile legii;
prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este necesar, informări, privind starea economică si socială a comunei sau a oraşului, în concordanţă cu atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;
întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;
exercită funcţia de ordonator principal de credite;
verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică de îndată consiliului local cele constatate;
ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamitătilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În acest scop poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din comună sau din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre;
asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au obligatia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;
îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;
ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;
ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică;
controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populatie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în condiţiile legii;
ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune spre aprobare consiliului local; asigură respectarea prevederilor planului urbanistic general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale si de detaliu;
asigură repartizarea locuintelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;
asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal, în conditiile legii;
exercită controlul asupra activitătilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distractii şi ia măsuri pentru buna functionare a acestora;
conduce serviciile publice locale; asigură functionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară; supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social;
îndeplineşte funcţia de ofiter de stare civilă;
emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;
propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul de functii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate;
numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului; propune consiliului local numirea şi eliberarea din functie, în conditiile legii, a conducătorilor regiilor autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;
răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public si domeniului privat al comunei sau al orasului;
organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidente;
ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a orasului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.
Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum şi însărcinările date de consiliul local.
În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiter de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protectie civilă, precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna sau în oraşul în care a fost ales. În această calitate primarul poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, în conditiile legii, concursul şefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate.

Вернуться назад »
Категория: Administratie publica | Просмотров: 383
Похожие новости
- "Aniroc Beauty Salon" S.R.LPlan de afacere
- "Happy Events” S.R.LPlan de afacere
- "Pete albe" în gândirea noastrăPsihologie
Всего комментариев: 0 | |