INTRODUCERE

Contabilitatea a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a socetăţii omeneşti, din nevoia de a cunoaşte volumul de muncă vie şi materializată cheltuită şi rezultatele producţiei şi a schimbului. Ea a izvorât din cerinţele activităţii practice şi s-a perfecţionat continuu ca o consecinţă firească a dezvoltării relaţiilor economice de producţie şi de schimb.
Prima definiţie dată contabilităţii apartine italianului Luca Paciolo, fiind formulată în lucrarea sa “Summa de Arittmetica, Geometria, Propotioni et Proportionalita’’ care a apărut în Veneţia în anul 1494. Autorul analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii şi reguli privind înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum şi la toate ce aparţin acestuia, în ordinea în care au loc. În concepţia sa, partida dublă este definită prin prisma ecuaţiei de schimb dintre avere şi capital. Fiecare mişcare sau tranzacţie intervenită în masa averi implicid a capitalului este reprezentată ca un raport dintre primire şi dare , respective între debitor , cel care primeşte valoarea şi creditor , cel care o avansează .
Contabilitatea este astăzi o ştiinţă economică specializată în gestiunea valorilor separate patrimonial inclusă în familia ştiinţelor sociale. De aceea, împreună cu alte ştiinţe de aceeaşi vocaţie, sunt tratate ca o grupă distinctă de ştiinţele economice generale.
Obiectul contabilităţii constă în evidenţa , calculul ; analiza şi controlul raporturilor de schimb dintre alocarea şi finanţarea , destinaţia şi provenienţa , utilizarea şi reproducţia valorilor economice separate patrimonial , cu dezvăluirea situaţiei nete şi financiare a patrimoniului , precum şi a rezultatelor obţinute.
Pentru entităţile economice evoluţia sistemului contabil a cunoscut schimbări structurale importante marcate prin:
- Legea contabilităţii nr.82/1991, modificată şi completată prin Legea nr.259/2007;
-H.G. nr.704/1994 – odată cu aprobarea Regulamentului de aplicare aLegii Contabilităţii a apărut şi planul de conturi aplicabil tuturor entităţilor economice;
-O.M.F.P. nr.94/2001 – aprobă Reglementările contabile cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile unităţilor economice care îndeplinesc criteriile de marime menţionate în actul normativ;
-O.M.F.P.nr.306/2002 – aprobă reglementările contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene aplicabile unităţilor economice care se situează sub limita stabilită, considerate că fac parte din întreprinderile mici şi mijlocii care au intrat în vigoare la 1ianuarie 2003.
Se poate afirma că o dată cu aplicarea ultimelor două acte normative , sistemul contabil românesc al entităţilor ecomomice a fost reformat răspunzând atât necesităţilor de informare a utilizatorilor cât şi cerinţelor de armonizare cu Directivele Europene şi cu Standardele internaţionale de Contabilitate.
Începând cu 1.01.2006 toate entităţile economice din România aplică Reglementări conforme cu Directivele Europene aprobate prin OMFP nr. 1752/2005, publicat în M.O. 1080/29.11.2005, modificat şi completat prin OMEF nr. 2374/2007, publicat în M.O. nr. 25/14.01.2008

CAPITOLUL 1

CONCEPTUL DE CAPITAL DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC

1.1. Cadrul general privind capitalurile unei entităţi economice

Sub aspect economic, capitalul cuprinde totalitatea resurselor materiale care, prin asociere cu ceilalţi factori de producţie ( munca, ştiinţa, informaţia, pământul ), participă la producerea de bunuri în scopul obţinerii unui profit.
Din punct de vedere contabil, capitalurile deţinute de entităţile economice reprezintă surse stabile şi permanente de finanţare a activului patrimonial.
Cu ajutorul capitalurilor, societatea îşi procură mijloacele economice necesare: utilaje, clădiri, mijloace de transport, stocuri de materii prime şi materiale, obiecte de inventar , etc.
Din punct de vedere patrimonial, capitalurile sunt elemente de pasiv.
Capitalurile se formează la înfiinţarea entităţii, iar pe parcursul desfăşurării activităţii ele se majorează sau diminuează, după caz, iar la încetarea activităţii se lichidează.
Conturile de capitaluri cuprind totalitatea resurselor de finanţare stabile, aflate la dispoziţia unităţii patrimoniale formate din:
-capitalurile proprii;
-provizioane pentru riscuri şi cheltuieli asimilate capitalurilor proprii;
-împrumuturile pe termen scutrt, mediu şi lung şi alte surse cu durata de finanţare mai mare de un an.

Privite din punctul de vedere financiar-contabil, capitalurile aflate în posesia entităţile economice, oricare ar fi cadrul lor organizatoric şi forma juridică, reprezintă componenţe ale pasivului patrimonial, resurse destinate a finanţa, într-o manieră durabilă activul patrimonial.
Capitaluri permanente
Din punct de vedere contabil, capitalurile reprezintă o structură contabilă, prin care se delimitează sursele de finanţare stabile ale valorii economice, constituite ca activ patrimonial al entităţii. Acesta indică faptul că se află la dispoziţia entităţii pe o perioadă mai mică de un an. Astfel, acesta structură contabilă se regăseste sub denumirea de capitaluri permanente, fiind componenţa de bază a panoului bilanţier, destinat a finanţa într-o manieră durabilă activitatea entităţii.
Capitalurile permenente finanţează toate valorile imobilizate şi partea structurală a necesarului de fond de rulment (activul circulant de exploatare diminuat cu datoriile de exploatare). Determinarea mărimii optime a capitalurilor permanente este o problemă de o maximă importanţă în gestiunea financiară a entităţii, întrucât o eventuală ineficienţă a resurselor de lungă durată influenţează solvabilitatea, lichiditatea si rentabilitatea entităţii.
În funcţie de provenienţa şi apartenenţa sa, capitalul poate fi structurat astfel:
- capitaluri proprii;
- provizioane;
- datorii pe termen lung.
Capitalul propriu.
Reprezintă totalitatea capitalurilor proprietate individuală sau ale asociaţilor/acţionarilor care se înscriu în pasivul bilanţier şi reprezentintă dreptul acţionarilor în activele entităţii după deducerea tuturor datoriilor.
Capitalul propriu este partea de capital pusă la dispoziţia entităţii de către proprietari (întreprinzători individuali, asociaţi sau acţionari). Acesta aparţine de drept proprietarilor, deci nu este exigibil (rambursabil).
În structura capitalului propriu se includ următoarele elemente:
- capital subscris (nevărsat, vărsat)
- prime de capital;
- rezerve din reevaluare;
- rezerve;
- rezultatul reportat;
- rezultatul exerciţiului.
O entitate nu poate să funcţioneze fără existenţa capitalurilor proprii, ele sunt necesare pentru a suporta riscul economic pe care creditorii, altfel, nu vor accepta să şi-l asume.
Capitalurile proprii (sau activul net) se calculează ca diferenţă între totalul activelor şi totalul pasivelor externe.

Capital propriu (Activul net) = Active - Datorii

Ele corespund drepturilor propietarilor asupra activului entităţii, după deducerea datoriilor şi reprezintă valoarea contabilă a entităţii. Într-o optică funcţională, capitalurile proprii sunt alături de pasivul extern, surse de finantare a entităţii.

Provizioanele au ca obiect acoperirea pierderilor sau cheltuielilor viitoare care la data încheierii exerciţiului financiar sunt posibile dar nedeterminate. Fiind reversibile nu modifică valoarea elementelor de activ la care se referă.
Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt :
- litigii, amenzi şi penalităţi, desppgubiri, daune şi alte datorii incerte;
- Cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor;
- acţiunile de restructurare;
- pensii şi obligaţii similare;
- impozite;
- alte provizioane.
Provizioanele nu trebuie confundate cu rezervele. Se constituie prin afectarea cheltuielilor nefiind dependente de rezultatul activităţii iar când devin fără obiect se anulează transferându-se la venituri. Sunt reprezentate prin datorii probabile.

Datoriile pe termen lung
Resurse externe atrase pentru finanţarea activităţii pe termen lung, mai mare de 12 luni. Componente:
- împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni;
- împrumuturile bancare pe termen lung;
- datorii ce privesc imobilizările financiare;
- dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor pe termen lung.
1.2. Evaluarea capitalului social

Capitalul social este divizat în acţiuni la societăţile de capitaluri în părţi sociale la societăţile de personae Acţiunile sau părţile sociale se pot evalua la următoarele valori:
a) Valoarea nominală (VN.) este dată de raportul dintre capitalului social al entităţii şi numărul de acţiuni sau părţi sociale (titluri) emise şi reprezintă valoarea de referinţă care dă posibilitatea evaluări capitlului unui entităţi astfel:

VN = Capitalul social/ numărul de acţiuni sau părţi sociale
b) Valoarea de piaţă sau cotaţia titlurilor este valoarea de vânzare-cumpărare a titlurilor, care se stabileşte, de regulă, prin negociere la bursa de valori, pe baza raportului dintre cerere şi ofertă.
c. Preţul de emisiune sau cursul acţiunilor este preşul care trebuie plătit de către persoanele care subscriu acţiunile sau părţile sociale. Preţul de emisiune poate fi mai mare decât valoarea nominală.
d. Valoarea financiară exprimă echivalentul corespunzător capitalizării dividendului annual pe o acţiune la o rată medie a dobânzii pe piaţă.
Valoarea financiară = dividendul distribuitpe acţiune/rata medie a dobânzii pe piaţă
e. Valoarea de randament este valoarea corespumnzătoare profitului net pe o acţiune care se poate capitalize în cursul exerciţiului financiar la o rată medie a dobânzii pe piaţă. Venitul titlurilor este egal cu dividendele plus profitul incorporate în reserve.
f. Valoarea contabilă sau bilanţieră se calculează ca un raport între activul net contabil şi numărul de titluri.
Activ nrt contabil = Total active – Datorii – Active fictive ; sau
Activ net contabil = Capitaluri proprii – Active fictive

1.3. Structura conturilor de capitaluri proprii

Capitalurile proprii reprezintă dreptul titularilor de patrimoniu (acţionari asociaţi) asupra activelor unei entităţi, după deducerea tuturor datoriilor.
Capitalul propriu se constituie din aportul proprietarilor, din profit şi din alte surse proprii conform relaţiei:
CAPITALURI PROPRII = ACTIVE – DATORII
În contabilitatea financiară, capitalurile proprii se structurează în două categorii:
1. capital propriu nominalizat, reprezentat de capitalul social, care
înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire şi a documentelor justificative privind vărăsmintele de capital;
2. capitaluri proprii nenominalizate, reprezintă capitalul acumulat de
către entitate ca urmare a unei actviităţi economice profitabile, în care se include: preimele de capital, rezervele, rezultatul exerciţiului financiar şi rezultatul reportat.
Capitalurile proprii se formează la începutul activităţii entităţii şi se modifică, prin creştere sau diminuare, pe parcursul existenţei entităţii.

În structura planului de conturi , clasa I este destinată conturilor de capitaluri , în care se regăsesc pe grupe conturile sintetice de gradul I şi , unde este cazul , conturile sintetice de gradul II , elementele componente ale capitalurilor .
Grupa 10 ”Capital şi rezerve”, cuprinde următoarele conturi de gradul I:
Conturi de pasiv:
*101 “Capital social”
*104 “Prime de capital”
*105 “Rezerve din reevaluare”
*106 “Rezerve
Contul de active 109 “Acţiuni proprii”
Grupa 11,, Rezultatul reportat” cuprinde:
*Contul bifuncţional 117 “Rezultatul reportat”.
Acest cont reflectă rezultatele exerciţiilor financiare precedente care n-au fost încă repartizate pe destinaţii legale de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, precum şi rezultatele provenite din corectarea erorilor contabile.
Grupa 12 “Rezultatul exerciţiului financiar”, are în componenţa sa:
• contul bifuncţional 121 “Profit şi pierdere”, care ţine evidenţa profitului sau pierderii realizate în cursul exerciţiului financiar.
• contul de active 129 “Repartizarea profitului”, reflectă profitul exerciţiului financiar în curs, repartizat pe destinaţii legale.
care reprezintă profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită din anii precedenţii.


1.4. Constituirea capitalului social. Majorărţi şi diminuări ale acestuia

În structura capitalurilor proprii, capitalul individual sau social are un rol hotărâtor în începerea funcţionării entităţii economice. El se constituie, la înfiinţarea entităţii, fiind o condiţie a existenţei şi funcţionării acesteia. La entităţile individuale constituirea capitalului are loc pa calea aportului personal al proprietarului, iar la societăţile comerciale, prin aportul în numerar şi/sau în natură al societăţilor, după caz.
Mărimea minimă a capitalului social depinde de tipul de societate :
- pentru societăţile pe acţiuni capitalul social nu poate fi mai mic de 25.000 euro, în echivalent lei iar valoarea nominală minimă a unei acţiuni este de 0,10 lei şi trebuie să fie minim 5 acţionari;
-pentru societăţi cu răspundere limitată capitalul social minim este de 200 lei şi se divide în părţi sociale egale a căror valoare nominală nu poate fi mai mică de 10 lei cu maxim 50 de asociaţi;
- pentrusocietăţile în nume colectiv şi în comandită simplă nu este stabilită o limită minimă a capitalului social.
Constituirea capitalului social ca principală sursă a societăţii comerciale, presupune parcurgerea a două etape:
- subscrierea capitalului social;
- vărsarea capitalului social.
Subscrierea capitalului reprezintă angajamentul scris al asociaţilor/acţionarilor de a participa cu aporturi la constituirea capitalului social. O societate comercială poate fi constituită, numai dacă întregul ei capital a fost subscris.
Vărsarea capitalului reprezintă aducerea efectivă a aporturilor promise (subscrise) de către acţionari/asociaţi şi punerea acestora la dispoziţia societăţii.
Practic, prin cele două operaţiuni, societatea emite acţiunile, pe care le vinde acţionarilor, în schimbul unei sume de bani sau bunuri.
Pe parcursul funcţionării entităţii capitaluli acesteia se modifică. Astfel au loc operaţiuni de creşteri şi micşorări.
1. Majorarea capitalului social
Necesitatea măririi caoitalului social poate să apară atunci când entitatea întâmpină dificultăţi financiare, dar şi atunci când ea este într-o situaţie prosperăî şi vrea să-şi extindă activitatea. În ambele situaţii entitatea are nevoie de resurse băneşti suplimentare sau de anumite bunuri, pe care preferă să şi le procure prin majorare de capital decât să recurgă la împrumuturi, care implică un effort financiar considerabil.
Există trei căi de majorare a capitalului social:
a. Majorarea capitalului prin noi aporturi în natură sau în numerarr de vechii acţionari sau de acţionarii noi.
În această situaţie, pe de o parte societatea trebuie să emită un număr de acţiuni noi, iar pe de altă parte, datorită noilor aporturi, creşte averea societăţii.
Aceste acţiuni noi se emit la un ,, preţ de emisiune” care este mai mare decât valoarea nominală. Diferenţa dintre preţul de emisiune, mai mare şi valoarea nominală, mai mică, se numeşte primă legată de capital (primă de emisiune şi aport).
b. Majorarea capitalului prin operaţunii interne
În această situaţie, entitatea dispune de surse (structuri de capital propriu) pe care le utilizează pentru majorarea capitalului social (prime de emisiune, rezerve din reevaluare, rezerve, rezultatul reportat).
Fiind vorba de majorare în ,,acte”, fară ca acţionarii să aducă noi aporturi , averea reală asocietăţii se modifică.
c. Majorarea capitalului prin conversia unor datorii ale entităţii în acţiuni
Pe această cale, entitatea a a primit anterior, un împrumut pe bază de obligaţiuni, iar la scadenţă, cu acordul creditorului devenind acţionar la societate (posesorul unui număr de acţiuni în valoare egală cu suma îmrumutată şi nerestituită).
2. Diminuarea capitalului social
Entitatea recurge la diminuarea capitalului social, de regulă, în situaţii nefavorabile când o parte din acţionari se retrag, când înregistrează pierderi sau când volumul de activitate este redus în raport cu capitalul existent.
Există trei căi de reducere (diminuare) a capitalului social:
1. Reducerea capitalului prin retragerea acţionarilor/asociaţilor
Aceştia solicită restituirea aporturilr proprii anterior aduse.
2. Reducerea capitalului prin acoperirea pierderilor precedente (din anii anteriori)
Această operaţiune este necesară pentru a restabili echivalenţa dintre activul real şi capitalul social nominal ca şi între valoarea nominală şi valoarea de piaţă a acţinilor. Această operaţiune îi avantajează pe asociaţi şi acţionari, întrucât existenţa unor pierderi cronice este o piedică în distribuirea de dividente, care au ca sursă beneficiile reale. Micşorarea capitalului prin acoperirea pierderilor se poate face numai în cazul în care au fost epuizate toate rezervele constituite.
3. Reducerea capitalului prin răscumpărarea de la acţionari şi anularea acţiunilor proprii
Dacă la constituirea capitalului social, societatea a vândut acţionarilor acţiuni proprii, prinind de la aceştia o sumă de bani (la valoarea nominală a acţinilor), acum, societatea primeşte acţiunile înapoi şi restituie acţionarilor sumele de bani.
Această operaţiune se numeşte răscumpărare şi are loc la un preţ de răscumpărare egal, mai mare sau mai mic decât valoare nominală a acţiuni.
Acţiunile proprii răscumpărate se anulează, determinând diminuarea capitalului social.

CAPITOLUL 2

CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA CAPITALURILOR

2.1. Reflectarea şi înregistrarea în contabilitate a capitalurilor unei entităţi

Contabilitatea capitalurilor se conduce cu ajutorul contului 101 – „Capital”; cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa capitalului subscris şi vărsat în natură şi/sau numerar de către acţionarii/asociaţii unei societăţi, precum şi evidenţa majorării sau reducerii capitalului.
Contul 101 „Capital (capital social, patrimoniul regiei, etc) este cont de pasiv.
În credit se înregistrează:
- capitalul subscris în natură şi/sau numerar, capitalul majorat prin subscripţie sau emisiune de noi acţiuni, precum şi capitalul preluat în urma operaţiei de fuziune prin absorbţie cu alte persoane juridice prin debitul contului 456
- rezervele destinate majorării capitalului prin debitul contului 106
- primele legate de capital încorporate în acesta prin debitul contului 104
În debit se înregistrează:
- capitalul retras de acţionari/asociaţi, precum şi capitalul lichidat cu ocazia fuziunii sau lichidării prin creditul contului 456
- pierderile realizate în exerciţiile precedente care reduc capitalul prin creditul contului 117
- reducerea capitalului ca urmare a anulării acţiunilor proprii răscumpărate prin creditul contului 502
Soldul contului reprezintă capitalul subscris vărsat sau nevărsat.
% = 101 101 = %
456 456
106 117
104 502
502 = 5121 1012 = 502

Contul 101 se dezvoltă în următoarele conturi sintetice de gradul II operaţionale:
1011 – „Capital subscris nevărsat”
1012 – „Capital subscris vărsat”
1015 – „Patrimoniul regiei”
1016 – „Patrimoniul public”
Schema generală de înregistrare a operaţiilor privind constituirea capitalului este următoarea:
1. SUBSCRIEREA CAPITALULUI
4561 = 1011 valoarea aporturilor (în natură şi/sau numerar)
(pe baza actului constitutiv)
2. VĂRSAREA sau DEPUNEREA APORTURILOR
% = 4561
20.,21., 30.,37.
5121,5311
3. REALIZAREA EFECTIVĂ A CAPITALULUI
1011 = 1012 valoarea aportului vărsat/depus

Constituirea capitalului la societăţi de persoane şi capital (S.R.L.)
1. Schema generală
2. Operaţii de constituire pentru cazul dificultăţilor în realizarea aportului la capitalul subscris
Constituirea capitalului poate să întâmpine dificultăţi datorită faptului că unii acţionari/asociaţi nu respectă termenul de depunere a capitalului, alţii nu depun integral capitalul subscris, iar alţii nu îl depun în totalitate. Pentru a urmări şi soluţiona în contabilitate relaţia societăţii cu acţionarii/asociaţii pe parcursul depunerii capitalului subscris contul 456 – „Decontări cu asociaţii privind capitalul” se dezvoltă în următoarele conturi sintetice de gradul II:
4561 – „Decontări cu asociaţii privind capitalul subscris”
4564 – „Decontări cu asociaţii privind capitalul vărsat anticipat”
4565 – „Decontări cu asociaţii aflaţi în dificultate”
4567 – „Decontări cu asociaţii privind capitalul de rambursat”
a) Cazul întârzierilor în vărsarea capitalului
În acest caz, societatea efectuează anumite cheltuieli cu înştiinţarea în vederea depunerii aporturilor şi calculează dobânzi de întârziere pe care asociatul subscriitor trebuie să le plătească odată cu depunerea aporturilor. Astfel, la depunerea aportului vor fi înregistrate şi venituri din recuperarea cheltuielilor şi din dobânzi penalizatoare.
5311 (5121) = %
4561 valoarea aportului
758 valoarea cheltuielilor de avizare recuperate
768 valoarea dobânzilor penalizatoare
b) Cazul imposibilităţii depunerii aportului
În cazul în care un asociat este în imposibilitatea de a mai depune aportul la capitalul subscris, dreptul de creanţă aferent împreună cu veniturile din recuperarea cheltuielilor şi din dobânzi penalizatoare sunt transferate asupra debitului contului 4565.

4565/A = %
4561/A aportul
758
768
Astfel, părţile sociale sunt puse la dispoziţia celorlalţi asociaţi conform dreptului de preempţiune (ceilalţi asociaţi au prioritate).
4561/B = 4565/A
5311 (5121) = 4561/B  1011 = 1012 valoarea aportului

aportul + veniturile
c) Cazul depunerii aportului cu anticipaţie
5121 = 4564
4564 = 4561
1011 = 1012

Constituirea capitalului la societăţi de capital (S.A.)
Societatea pe acţiuni poate fi constituită de către membri fondatori care subscriu în totalitate capitalul social sau prin lansarea unor prospecte de subscripţie publică. Acţiunile deţinute de fiecare acţionar exprimă dreptul de proprietate asupra unei părţi din capitalul unei societăţi.
Deţinerea de acţiuni oferă următoarele avantaje:
- venituri sub formă de dividende
- participarea la gestionarea societăţii şi la emisiunea de noi acţiuni
- drept de vot în adunarea generală a acţionarilor
- drept de atribuire în cazul creşterii capitalului prin încorporarea rezervelor
- drept de subscripţie în situaţia creşterii capitalului prin emisiune de noi acţiuni
În procesul constituirii şi gestionării capitalului este importantă şi modalitatea de lansare pe piaţă a acţiunilor din punct de vedere al valorii acestora. Astfel, acţiunile pot fi emise în SISTEM PARI (valoarea de emisiune = valoarea nominală) sau în SISTEM SUPRAPARI (valoarea de emisiune  valoarea nominală), situaţie în care intervine prima de emisiune ca fiind diferenţa dintre valoarea de emisiune şi valoarea nominală. Suma obţinută din prima de emisiune poate fi utilizată pentru acoperirea cheltuielilor de emisiune iar diferenţa neutilizată poate fi înglobată în rezerve.

Contabilitatea primelor legate de capital
Primele legate de capital, ca element al capitalurilor proprii, rezultă în urma operaţiunii de constituire a capitalului prin emisiunea de acţiuni în sistem suprapari şi ulterior prin majorarea capitalului, fie ca urmare a emisiunii de noi acţiuni, fie ca urmare a diferenţei de aport în cazul aporturilor în natură la capital, precum şi în urma fuzionării a două sau mai multe societăţi sau prin conversia de obligaţiuni în acţiuni.
Contabilitatea acestor prime se realizează cu ajutorul contului 104 – „Prime legate de capital, cont de pasiv
În credit se înregistrează:
- valoarea primelor stabilite cu ocazia emisiunii, fuziunii, aportului la capital şi din conversia obligaţiunilor în acţiuni prin debitul contului 456
În debit se înregistrează:
- primele legate de capital încorporate în capitalul propriu-zis prin creditul contului 101 (1012)
- primele de capital transferate la rezerve prin creditul contului 106
Soldul contului reprezintă primele de capital netransferate la capitalul propriu-zis sau la rezerve.
456 = 104 104 = %
101
106
Contul 104 se dezvoltă în următoarele conturi sintetice de gradul II:
1041 – „Prime de emisiune”
1042 – „Prime de fuziune”
1043 – „Prime de aport”
1044 – „Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni”