Cuprins:
Introducere………………………………………………………………................……....…... 2
Capitolul I “Aspecte conceptuale privind analiza economico-financiară”.....................................5
1.1. Rolul, necesitatea şi destinaţia analizei economico-financiare………………..........................5
1.2. Concepte, definiţii privind analiza şi diagnosticul economico-financiar…........................….10
Capitolul II “Analiza activitatii operationale”...............................................................................15
2.1. Notiuni conceptuale privind indicatorul „Activitatea operationala”........................................15
2.2. Analiza generala, structurala si factoriala a indicatorului „Activitatea operationala”….........21
Capitolul III “Analiza stocurilor de marfuri si materiale”............................................................30
3.1. Notiuni conceptuale privind indicatorul „Stocuri de marfuri si materiale”.............................30
3.2. Analiza generala, structurala si factoriala a indicatorului „Stocuri de marfuri si materiale....33
Concluzii ……………………………………………....................................................…………40
Bibliografie…………………………………………………………….......................................41
Anexe……………………………………………………………………......................................42


INTRODUCERE
Piaţa ca mecanism de reglare a funcţionării economiei are un impact complex şi permanent asupra deciziilor libere şi autonome ale agenţilor economici privind opţiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, respectiv investirii, eficienţa utilizării lor în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii.
În acest context s-a definit ca necesitate şi utilitate analiza economico-financiară ca instrument operational de urmarire si verificare a functionarii sistemului economic, in scopul descoperirii disfunctionalitatilor aparute in subsistemele acestuia, al cauzelor acestora si a posibilitatilor de eliminare a lor.
Analizei economico-financiare revine un rol important atât în activitatea de fundamentare şi aplicare a deciziilor curente şi de perspectivă, cât şi în etapa de control a realizării deciziilor adoptate.
Practica economică a confirmat pe deplin faptul că în condiţiile economiei moderne, a complexităţii şi caracterului ei dinamic, conducerea activităţii economico-financiare nu poate fi concepută decât prin adoptarea unor decizii fundamentate pe o analiză amplă şi obiectivă a fenomenelor şi proceselor din economie.
Aparitia unor semnale de dereglare a functionarii sistemului intreprinderii pe baza unor informatii de stare din sistem impune adoptarea unor decizii de corectie, pornind de la cauze.
Astfel intervin mai multe functii a analizei-diagnostic:
 Depistarea cauzelor perturbatoare ale starii de normalitate;
 Diagnoza si reglare a functionarii intreprinderii;
 Evaluarea performantelor intreprinderii;
 Verificarea realizarii obiectivelor prestabilite in planul de afaceri;
 Crearea bazei pentru elaborarea strategiilor pe termen scurt, mediu si lung;
 Oferirea informatiei pentru fundamentarea deciziilor pe criterii de eficienta;
 Oferirea bazei de date si informatii pentru efectuarea controlului de gestiune si auditului periodic si sitematic;
Actualitatea analizei economico-financiare rezultă din posibilitatea gestiunii eficiente a patrimoniului şi capitalurilor prin care are loc concentrarea eforturilor pentru îmbunătăţirea continuă a activităţii economico-financiare, creşterea performanţelor financiare, întărirea sistemului de evidenţă, expertizare şi audit financiar intern.
Importanţa analizei economico-financiare pentru fundamentarea procesului decizional al conducerii la toate nivelurile organizatorice ale vieţii economice, sporeşte odată cu creşterea complexităţii proceselor economice şi a rolului factorilor de tip intensiv, sub incidenţa generală a legilor economice obiective care guvernează economia de piaţă.
Scopul lucrării date este însuşirea aspectelor teoretice conceptuale legate de analiza economico-financiară, cât şi a particularităţilor diagnosticului economic şi a celui financiar; de asemenea analiza indicatorilor economici in vederea ameliorarii situatiei economice a unei intreprinderi.
Printre obiectivele de bază a lucrării putem enumera:
• Sinteza bibliografiei sub aspect teoretic
• Dezvoltarea deprinderii de a culege şi sistematiza informaţia
• Însuşirea componentelor de bază a diagnosticului financiar şi economic
• Studiul unei întreprinderi concrete
Obiectul investigaţiei este S.R.L.”Glorinal”.
Funcţionarea căii ferate din Moldova şi-a luat începutul la 28 august 1871 – ziua în care a fost deschisă circulaţia trenurilor pe sectorul Tiraspol – Chişinău.Această linie de cale ferată, care a unit Basarabia cu reţelele de cale ferată din Ucraina şi Rusia a servit drept bază a formării sistemului de transport în ţara noastră.
În prezent Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” (ÎS “CFM), asigură în volum deplin necesităţile statului în transporturile de călători şi mărfuri în trafic local, interstatal şi internaţional.
Conform statutului, principalele genuri de activitate ale Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova”sunt:
• supravegherea tehnica asupra starii edificiilor civile aflate in administrarea altor intreprinderi din cadrul caii ferate, intreprinderea masurilor de prevenire a uzurii premature;
• asigurarea exploatarii corecte a blocurilor locative, comunale si a constructiilor, aflate la bilanta sectiei;
• executarea lucrarilor de reparatie capitala a cladirilor de deservire tehnica, blocurilor locative, blocurilor cu destinatie culturala si de trai, precum si altor blocuri si constructii ce se afla la balanta de sectiei, cit si cele ce se afla in administrarea altor intreprinderi si organizatii ale caii ferate;
• executarea lucrarilor de constructii montaj;
• elaborarea si intreprinderea masurilor de amenajare a localitatilor populate de feroviari si a unor cladiri separate aflate in administrarea sectiei;
În lucrare sunt analizate rezultatele financiare şi fluxul capitalului propriu, pentru 3 perioade consecutive de gestiune: 2006, 2007, 2008.
Lucrarea este structurată pe 3 capitole:
În capitolul I sunt prezentate aspecte conceptuale privind analiza economico-financiară.
In capitolul II se analizeaza indicatorul „activitatea operationala”, din punct de vedere structural si factorial.
In capitolul III se analizeaza indicatorul „stocuri de marfuri si materiale”, din punct de vedere structural si factorial.


Capitolul I “Aspecte conceptuale privind analiza economico-financiara”
1.1 Rolul, necesitatea şi destinaţia analizei economico-financiare.
In spatiul socio-economic in care activeaza, intreprinderea trebuie sa-si probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurenta si adaptare, performanta economico-financiara. Toate acestea isi gasesc reflectarea in eficienta activitatilor care au la baza determinari cantitativ-calitative ale factorilor productiei, randamente maxime ale utilizarii acestora.
Orice activitate de conducere economico-financiară la toate nivelurile organizatorice - la nivel macroeconomic, microeconomic şi în profil teritorial - este în esenţa ei o activitate permanentă de cunoaştere profundă şi complexă a stării economice şi financiare, în structura timpului trecut, prezent şi viitor, o activitate permanentă de fundamentare a unor pachete de decizii operative, tactice şi strategice în vederea stabilirii căilor de acţiune pentru realizarea obiectivelor de program, precum şi o activitate permanentă de aplicare a deciziilor adoptate şi de urmărire sistematică a înfăptuirii acestora. Atât în activitatea de fundamentare şi aplicare a deciziilor curente şi de perspectivă, cât şi în etapa de control a realizării deciziilor adoptate, un rol important revine analizei economico-financiare.
Analiza economico-financiară este procesul complex de cunoaştere a stării economico- financiare a unei întreprinderi a unei ramuri economice sau a economiei naţionale în ansamblu, în condiţii concrete de timp şi loc folosind metode adecvate şi indicatori specifici în vederea depistării dimensionării factorilor şi cauzelor, cît şi acţiunea acestora care au determinat o anumită situaţie economico financiară în scopul optimizării şi dezvoltării sănătoase (pozitive)a acestora.
Dezvoltarea analizei economico-financiare, mai ales în ultimii 20 de ani, îşi are originea în modificarea fundamentală a concepţiei şi locului întreprinderii în societate. Indiferent de domeniul său de activitate, întreprinderea este considerată, astăzi, ca unul dintre actorii esenţiali ai devenirii economiei naţionale şi, în acelaşi timp, un câmp al iniţiativei personale şi loc al inovării şi promovării.
Analiza economico-financiară are un rol important în realizarea tuturor funcţiilor conducerii activităţii economice: prevedere, organizare, coordonare, comandă (decizie) şi control. Astfel:
 realizarea funcţiei de prevedere necesită atât studii prospective cât şi postfaptice, evidenţierea rezervelor interne care pot fi valorificate în perioada viitoare, analize indispensabile elaborării programelor de dezvoltare, cu caracter strategic;
 înfăptuirea funcţiei de organizare presupune un proces permanent de perfecţionare a sistemului de organizare şi conducere a aprovizionării cu resursele necesare producţiei, pentru prestarea serviciilor sau pentru activitatea comercială în vederea utilizării cu eficienţă maximă a resurselor umane, materiale şi financiare pe baza analizei critice a sistemului existent, a evidenţierii deficienţelor şi posibilităţilor de perfecţionare a acestuia;
 îndeplinirea funcţiei de coordonare implică adoptarea unor soluţii optime pentru atingerea şi menţinerea echilibrului economic şi financiar pe baza analizei indicatorilor economico-financiari, care facilitează cunoaşterea disproporţiilor sau necorelărilor existente între diferitele laturi sau subsisteme ale activităţii, precum şi identificarea cauzelor care le-au determinat;
 funcţia de comandă, prin specificul ei, constă în elaborarea unui flux de decizii care vizează aplicarea soluţiilor optime pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale, umane şi financiare, fundamentate pe baza rezultatelor analizei economico-financiare;
 realizarea funcţiei de control necesită verificarea şi analiza rezultatelor cantitative şi calitative obţinute în raport cu obiectivele stabilite şi măsurile aplicate, identificarea rezervelor existente în vederea reglării activităţii economico-financiare şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă stabiliţi prin programul propus.
Totodată, analiza economico-financiară are un rol important în realizarea funcţiilor agenţilor economici: cercetare-dezvoltare tehnologică, producţie, comercial, personal, financiar-contabilă.
Între analiza economico-financiară, funcţiile conducerii şi cele ale agenţilor economici există următoarea relaţie de întrepătrundere: efectuarea analizei se realizează prin funcţiile conducerii, iar funcţiile conducerii acţionează asupra funcţiilor agenţilor economici.
În concluzie, se poate arăta că analiza economico-financiară este implicată metodologic în realizarea procesului decizional al conducerii, în activitatea de planificare şi de control a activităţii, în reglarea dinamică a activităţii economico-financiare şi creşterea rolului factorilor intensivi (calitativi) în dezvoltarea economică prin evidenţierea posibilităţilor şi variantelor de a acţiona, precum şi prin stabilirea soluţiilor de îndeplinire a obiectivelor propuse.

Obiectivele diagnosticului activităţii întreprinderii.
Obiectivele diagnosticului sunt deosebit de complexe. Această complexitate decurge din varietatea de poziţii ocupate de cei care-l realizează şi, ca o consecinţă, din diversitatea de puncte de vedere, de obiective pe care şi le propun, respectiv de informaţiile la care au acces.
Diagnosticul economico-financiar poate fi declanşat:
 fie în cazul întreprinderilor în dificultate, când efectuarea diagnosticului reprezintă o obligaţie legală în cadrul procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară;
 fie în cazul întreprinderilor sănătoase, având caracterul unui instrument de control ai realizării performanţelor.
Destinatia diagnosticului depinde de scopul urmarit de utilizatori: manageri, personal, actionari, potentiali investitori, parteneri de afaceri, banci, organe fiscale si el include o baterie de indicatori operationali:
1. Indicatori ai potentialului tehnico-economic: capacitatea de productie, active imobilizate, active circulante, personalul intreprinderii;
2. Indicatori ai potentialului financiar: structura capitalului, echilibrele financiare, autonomia financiara, lichiditatea, solvabilitatea;
3. Indicatori ai rezultatelor economico-financiare: cifra de afaceri, valoarea adaugata, rezultatele financiare (prifit sau piardere);
4. Indicatori de eficienta a utilizarii potentialului tehnico-economic si financiar: ratele de eficienta a factorilor de productie, ratele de eficienta a cheltuielilor aferente veniturilor, ratele de rentabilitate-profitabilitate, ratele de rotatie.
Diagnosticul economic-financiar intern sau extern are diverse destinatii in functie de utilizatori:
• Gestionarii (managerii) intreprinderii sunt interesati de aspectele susceptibile de a ameliora gestiunea si rezultatele intreprinderii prin intermediul echilibrelor financiare, rentabilitatii si riscului financiar.
• Investitorii actuali sau potentiali- sunt direct interesati in cresterea valorii intreprinderii, deoarece investesc capitaluri supuse riscurilor, iar remunerarea lor este constituita din dividende si plus-valoarea sperata a intreprinderii.
• Creditorii – bancile sau intreprinderile care consimt sa ofere imprumuturi sau avansuri altor intreprinderi sau care vind pe credit- sunt interesati de lichiditatea si trezoreria pentru recuperarea imprumuturilor acordate la scadenta.
• Partenerii de afaceri- furnizorii si alti creditori comerciali- sunt interesati in continuarea si/sau initierea relatiilor comerciale si obtinerea de facilitati vizind solvabilitatea intreprinderii si continuitatea activitatii.
• Personalul intreprinderii – este interesat de mentinerea locului de munca si vizeaza in primul rind asigurarea perenitatii intreprinderii, dar si perspectiva de participare a salariatilor la beneficii.
• Administratia fiscala trebuie sa se asigure de achitarea cu regularitate a deverselor impozite si de conformitatea tuturor operatiilor cu legislatia in vigoare.
• Analistii economici-financiari, ca intermediari specializati independenti studiaza informatiile economice si financiare ale intreprinderilor, in vederea evaluarii actiunilor pe piata financiara, intrepreteaza obiectiv documentele, efectueaza analize externe vizind rentabilitatea, riscurile si echilibrul financiar.
Într-o formulare sintetică, motivaţia diagnosticului, indiferent de poziţia celui care-l efectuează, o constituie:
 cercetarea realităţii obiective, cunoaşterea si interpretarea ei;
 informarea partenerilor sociali cu privire la starea întreprinderii, performanţele, eficienţa utilizării resurselor;
 stabilirea variabilelor cheie ale dezvoltării, a corelaţiilor dintre acestea;
 stabilirea măsurilor de redresare sau de ameliorare a performanţelor;
 identificarea noilor surse de avantaj concurenţial;
 fundamentarea strategiilor de dezvoltare într-un mediu concurenţial dinamic.
În ultimă instanţă diagnosticul economico-financiar, ca de altfel toate celelalte discipline economice, are rolul de a găsi soluţii problemei puse de insuficienţa resurselor faţă de nevoi, problema fundamentală a tuturor sistemelor şi care se face tot mai simţită în zilele noastre.
Rolul analizei economico-financiare în mecanismul managerial
Conducerea oricărei întreprinderi, indiferent de formele de proprietate ce-i stau la bază, implică drept componentă esenţială analiza economică cu ajutorul căreia se supraveghează şi evaluează funcţiunea ei ca sistem - mişcarea pe coordonatele eficienţei economice, asigurarea performanţelor concurenţiale.
Simplu şi sugestiv, poziţionarea analizei economice în mecanismul managerial poate fi reprezentată astfel:

Figura 1. Poziţionarea analizei realizării obiectivelor în sistemul conducerii întreprinderii
Analiza economico-financiară realizează prin ea însăşi în procesul conducerii, o seamă de funcţii:
 funcţia informaţională a centrelor de decizie economică privind situaţia economico-financiară, poziţionări ale unor stări comparativ cu standarde, normative, bugete, nivele ale concurenţei pe diferite pieţe etc.;
 funcţia de evaluare a valorificării potenţialului tehnico-economic al sistemului întreprindere;
 funcţia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficientă atât în stadiul preevaluării potenţialului (capacităţii de ofertă) corelat cu cererea bunurilor şi serviciilor, cât şi în stadiul execuţiei (evaluare şi decizie în condiţiile funcţiunii reale);
 funcţia de realizare a cerinţelor gestiunii eficiente a patrimoniului;
 funcţia de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico-financiar, care presupune analiza relaţiilor cu băncile de la care se fac împrumuturi, cu furnizorii, creditorii, cu sistemele de impozitare a veniturilor, bursa de valori ş.a.


1.2 Definirea, conceptul si tipuri de analiza financiara.
Intreprinderea reprezinta o entitate socio-economica desinestatatoare, cu o structura proprie, delimitata in timp si spatiu, astfel incit partenerii sai sunt considerati ca facind parte din interiorul sau, iar altii din esteriorul sau. Pentru a fi viabile si pentru a putea desfasura o activitate continua in mediul lor institutional, intreprinderile intra in relatii de interconditionare cu factorii existenti in mediul lor ambiant, fiind sustinute in demersul economic de clienti, furnizori, forta de munca, banci, intitutii guvernamentale si bugetare, etc., cu intentia declarata sa demonstreze ca sunt capabile sa desfasoare o activitate eficienta.
Problema gestionarii si administrarii intreprinderii, indiferent de obiectiv de activitate si scopul propus, este complexa. Aprecierea diferentelor de performanta depinde de natura intreprinderii si de sistemul instrumentelor utilizate in gestionarea patrimoniului, ceea ce presupune in mod necesar existenta analizei pentru cunoasterea starii economice si financiare a acestora, pe de o parte, iar pe de alta parte, pentru fundamentarea deciziilor operative, tactice si strategice privind alocarea, dimensionarea si utilizarea eficienta a resurselor, precum si aplicarea deciziilor si urmarirea realizarii acestora.
Analiza reprezinta o metoda de cercetare care consta in descompunerea sau desfacerea unui intreg in elementele sale componente, pornind de la identificarea factorilor, cauzelor si conditiilor care l-au generat si, respectiv, influentat.
Diagnosticul economico-financiar este un instrument la îndemâna managerilor care permite formularea unor judecăţi de valoare calitative şi/sau cantitative privind starea, dinamica şi perspectivele unui agent economic, evidenţierea forţelor şi slăbiciunilor acestuia, a capacităţii de a se dezvolta într-o manieră profitabilă.
Cuvântul „diagnostic” este de origine greacă şi înseamnă „apt de a discerne”. El are în economie aceeaşi accepţiune ca şi în medicină. Indiferent de domeniul de utilizare, demersul diagnosticului impune, ca fază prealabilă, analiza complexă a mecanismului de formare şi modificare a fenomenelor specifice.
Analiza activităţii întreprinderii reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne si externe în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia economico-financiară şi strategică a acesteia, la nivelul şi calitatea performanţelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurenţial extrem de dinamic.
Astfel definită, analiza economico-financiară integrează trei accepţiuni: analiza ca disciplină ştiinţifică, analiza ca activitate de cercetare, respectiv analiza ca activitate practică.
În oricare din aceste accepţiuni analiza economico-financiară este deosebit de complexă, deoarece în economie:
 acelaşi efect poate fi generat de cauze diferite;
 efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acţiuni şi forţe;
 complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci şi calitatea lui;
 în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care anterior nu le-a avut nici unul din elementele fenomenului;
 în realitatea obiectivă, însuşirile esenţiale se combină cu cele neesenţiale, secundare sau întâmplătoare.
De asemenea, întreprinderea care face obiectul analizei economico-financiare este o organizaţie socială, cu o anumită structură specifica, dinamică şi complexă.
Analiza constituie un instrument general de cunoaştere folosit în toate ştiinţele. Analiza fenomenelor de natură economico-financiare, spre deosebire de analiza fenomenelor fizice, chimice, biologice, prezintă câteva particularităţi esenţiale:
a) Analiza economico-financiară se bazează pe puterea de a cunoaşte în mod analitic comportamentul fenomenelor şi proceselor economico-financiare desfăşurate într-o unitate economică, ramură sau la nivelul economiei naţionale, deci la diferite nivele organizatorice, precum şi în profil teritorial.
b) Analiza economico-financiară constituie un proces complex de cercetare determinat de însăşi complexitatea fenomenelor din domeniul economico-financiar, sub aspectul studierii relaţiilor cauză-efect localizate strict în acest domeniu, precum şi al relaţiilor de interdependenţă dintre fenomenele economico-financiare cu cele demografice, sociologice, psihologice, sanitare etc.
c) Datorită caracterului dinamic al fenomenelor economico-financiare, al corelaţiilor multiple care se formează şi funcţionează între aceste fenomene şi mediu, analiza economico-financiară abordează în mod inseparabil latura cantitativă şi cea calitativă a acestora.
Analiza economico-financiară conferă procesului decizional al conducerii un conţinut profund ştiinţific, corespunzător situaţiei conjuncturale din fiecare etapă, bazat pe luarea în considerare a factorilor interni şi externi, a impactului progresului tehnico-ştiinţific asupra dezvoltării economice, a tendinţelor cantitative şi, îndeosebi, calitative asupra cererii de consum productiv şi neproductiv.
Analiza activităţii desfăşurate de un agent economic are în vedere studierea fenomenelor economice şi financiare care au avut loc, în mod analitic şi interdependent, pe componente de detaliu, iar pe baza asamblării concluziilor rezultate se ajunge la sinteză. Se dovedeşte astfel că analiza şi sinteza reprezintă etape interdependente proprii oricăror cercetări îndreptate asupra activităţii economico-financiare.
Analiza economică cercetează activităţile sau fenomenele din punct de vedere economic, esenţialul constituindu-l sesizarea relaţiilor structurale (inclusiv funcţionale) şi a relaţiilor cauză-efect.
Analiza unei activităţi din punct de vedere economic înseamnă cercetarea eforturilor angajate într-o activitate, în primul rând, munca şi capitalul în raport cu rezultatele (efectele), respectiv performanţele economico-financiare ce se realizează fără a exclude din ecuaţie echilibrul ecologic.
În analiza fenomenelor economice un rol însemnat îl are puterea de abstracţie, fiind exclusă posibilitatea experienţelor pure, pentru a desprinde acţiunea izolată a unui anumit factor, aşa cum este posibil în ştiinţele naturii. De aceea, în mod implicit un rol însemnat revine logicii pentru asigurarea unei gândiri corecte în procesul analizei economice.
Semnificaţia diagnosticului activităţii întreprinderii
• Diagnosticul este o componentă a sistemului de management care permite atât informarea prealabilă fixării obiectivelor, cât şi cea privitoare la realizarea lor. Diagnosticul nu înseamnă a descrie, ci a identifica variabilele cheie ale stării şi dinamicii fenomenelor, a studia interacţiunea lor în vederea determinării obiectivelor de progres ale întreprinderii. Sursele de progres ce pot fi identificate decurg din incoerenţele, vulnerabilităţile şi potenţialităţile puse în evidenţă de diagnostic.
• Diagnosticul permite, astfel, ameliorarea coerenţei deciziilor importante pentru asigurarea viabilităţii întreprinderii:
 coerenţa între tendinţele întreprinderii şi forţele mediului concurenţial;
 coerenţa dintre obiective şi mijloace;
 coerenţa dintre acţiunile tactice, orientările strategice, sistemul politic şi cultural al întreprinderii.
Această viziune a diagnosticului aplicată într-o economie de tranziţie este comparabilă cu demersul clasic al teoreticienilor şi practicienilor în domeniu. Aşa cum sublinia J.P. Thibaut diagnosticul reprezintă unitatea următoarelor etape:
 identificarea disfuncţionalităţilor şi oportunităţilor;
 analiza situaţiei de fapt (a semnelor, a indicatorilor etc.), căutarea cauzelor interne şi externe şi stabilirea responsabilităţilor;
 propunerea programului de acţiune şi a măsurilor de redresare sau de ameliorare a rezultatelor;
 aplicarea măsurilor propuse;
 controlul realizării obiectivelor.
Se impune totuşi precizarea că în cazul întreprinderilor în tranziţie, fără a minimaliza importanţa diagnosticului propriu-zis, atenţia trebuie orientată spre condiţiile de aplicare a recomandărilor sale. De asemenea, având în vedere incoerenţele multiple şi de natură diferită cu care acestea sunt confruntate, se impune integrarea întregului demers al analizei într-o viziune sistemică, într-o modelare particulară.
• Formularea concluziilor diagnosticului presupune, de regulă, raportarea la anumite referinţe.
În economie, rezultatele obţinute în urma analizei nu pot fi raportate decât la referinţe a căror semnificaţie este adesea discutabilă, în ciuda ameliorării informaţiilor statistice referitoare la comportamentul economico-financiar al întreprinderilor, în general, al celor în dificultate, în special. De exemplu, anumite întreprinderi pot cunoaşte dificultăţi de plată în condiţiile unui fond de rulment pozitiv, în timp ce altele au o solvabilitate satisfăcătoare cu un fond de rulment negativ. Problema bazelor de raportare se pune cu atât mai mult într-o economie în tranziţie, unde veridicitatea reperelor istorice şi actuale este contestabilă.