Genocidul (termen creat în 1944 de juristul polonez Rafael Lemkin pentru a denumi "practica exterminarii natiunilor si a grupurilor etnice")- reprezintă exterminarea intenţionată a unei comunităţi naţionale, etnice, rasiale sau religioase, constituind o crimă împotriva umanităţii.

Genocidul-Este una dintre cele mai grave crime impotriva pacii si omenirii, ce consta in savarsirea in scopul de a distruge in intregime sau in parte o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial sau religios, precum: uciderea membrilor colectivitatii sau grupului, vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului, supunerea acestora la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica, impiedicarea nasterilor in interiorul grupului sau colectivitatii vizate, transferarea fortata a copiilor apartinand unei colectivitati sau unui grup, in alta colectivitate sau grup. Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia sa 96 (I) din 11 decembrie 1946, a declarat că genocidul este o crimă la adresa dreptului ginţilor, în contradicţie cu spiritul şi scopurile Naţiunilor Unite. Însasi etimologia cuvântului genocid, compus din radacina genos (rasa, trib în limba greaca) si sufixul cide (a ucide, din limba latina) arata ca faptele pe care le include acest concept aduc atingere unei colectivitati umane si, în final, întregii umanitati. Acte inumane de distrugere a unor grupuri umane în baza unor motivatii diverse, politice, nationale, etnice, culturale, lingvistice, afirmate ca atare si nu simple acte de barbarie s-au savârsit în toate perioadele istorice ale umanitatii si în toate zonele sale geografice si, din pacate, înca se mai savârsesc, producând mari pierderi umanitatii si conditiei umane în general, numarul victimelor omenesti variind, în situatii concrete, de la câteva zeci sau sute de persoane la mii si milioane, adesea în perioade destul de scurte. Constiinta necesitatii interzicerii cu caracter penal a actelor de aceasta natura, prin includerea lor în categoria faptelor a caror savârsire atrage raspunderea penala internationala si organizarea cooperarii între natiuni pentru eradicarea unui asemenea odios flagel, precum si angajarea unor actiuni practice în acest sens sunt, însa, mai recente ale datând din perioada premergatoare celui de al doilea razboi mondial. Primul document oficial în care se incrimineaza genocidul este Statutul Tribunalului militar de la Nürenberg, care încadreaza în categoria crimelor contra umanitatii persecutiile pe motive politice, rasiale sau religioase, fapte de natura genocidului, cu conditia ca asemenea fapte sa fi fost savârsite în legatura cu celelalte crime comise de catre inculpatii care au declansat si au purtat un razboi de agresiune. Asa cum rezulta din lucrarile Tribunalului de la Nürenberg, acuzarea a sustinut ca „inculpatii au recurs la genocid deliberat si sistematic, adica la exterminarea grupurilor sociale si nationale din cadrul populatiei civile aflate pe teritoriile ocupate, cu scopul de a distruge anumite rase sau clase de populatii si de grupuri nationale, rasiale sau religioase”, referindu-se în mod concret la actele de exterminare a poporului evreu si a tiganilor, dar si la alte forme de represiune de natura genocidala ordonate de inculpati si savârsite în Alsacia si Lorena, în Tarile de Jos, în Norvegia si în alte tari ale Europei. Tribunalul de la Nürenberg a condamnat în final pe inculpati numai pentru crime contra pacii si crime de razboi. Crimele împotriva umanitatii de natura genocidului au fost, însa, avute în vedere, ele figurând în cadrul hotarârii date de tribunal, incluse în continutul primelor doua categorii, însusi statutul asociind savârsirea unor asemenea fapte de primele categorii de crime (contra pacii si de razboi). Conceptia Tribunalului de la Nürenberg lega astfel si genocidul, alaturi de celelalte crime contra umanitatii, numai de starea de razboi, actele de genocid savârsite în timp de pace neavând înca o baza juridica clara pentru a fi sanctionate. Si cum nici Rezolutia Adunarii generale a ONU din 1946, prin care se consacrau drept principii de drept international penal cele rezultate din statutele si lucrarile Tribunalelor de la Nürenberg si Tokio, nu se departa de spiritul Tribunalului, elaborarea unui instrument juridic special se impunea, cu atât mai mult cu cât Carta Natiunilor Unite îsi propunea promovarea si apararea drepturilor omului în toate situatiile. Un asemenea instrument a fost elaborat si adoptat în cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, unde problema genocidului a fost examinata de Adunarea Generala înca în prima sa sesiune. În ceea de a treia sa sesiune de la înfiintarea ONU, Adunarea Generala adopta la 9 decembrie 1948 textul Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid. Potrivit art. I al Conventiei, „Partile contractante confirma ca genocidul, fie ca este comis în timp de pace sau de razboi, este o crima de drept international, pe care ele se angajeaza sa o previna si sa o pedepseasca”. CAPITOLUL II. CONVENŢIA PENTRU PREVENIREA ŞI REPRIMAREA CRIMEI DE GENOCID. Părţile contractante,considerând că Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia sa 96 (I) din 11 decembrie 1946, a declarat că genocidul este o crimă la adresa dreptului ginţilor, în contradicţie cu spiritul şi scopurile Naţiunilor Unite şi pe care lumea civilizată îl condamnă, recunoscând că în toate perioadele istoriei genocidul a produs mari pierderi umanităţii,convinse că pentru a elibera umanitatea de un flagel atât de odios cooperarea internaţională este necesară,hotărăsc cele ce urmează: ARTICOLUL I Părţile contractante, confirmând că genocidul, comis atât în timp de pace cât şi în timp de război, este o crimă de drept internaţional si se angajează să-l prevină şi să-l pedepsească. ARTICOLUL II În prezenta Convenţie, genocidul se referă la oricare dintre actele de mai jos, comise cu intenţia de a distruge, în totalitate sau numai în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum ar fi: a) omorârea membrilor unui grup; b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor unui grup; c) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială; d) măsuri care vizează scăderea natalităţii în sensul grupului; e) transferarea forţată a copiilor dintr-un grup într-altul.