În ciuda deosebitei semnificaţii sociale şi politice, monopolul nu a ocupat niciodată o nişă sigură în teoria economică.

Economiştii "timpurii", impresionaţi de predominanţa liberei concurenţe şi a întreprinderilor de dimensiuni mici, au privit monopolurile ca pe fenomene izolate. Dezvoltarea în SUA, Marea Britanie, Germania a marilor combinate chimice, petroliere, siderurgice, de ciment, nu au prea stimulat examinarea întreprinderilor de dimensiuni mari. Monopolul este o structură de piaţă caracterizată de o firmă ce realizează un produs diferenţiat într-o piaţă cu bariere de intrare semnificative. Deoarece nu există substitute apropiate, curba cererii unui monopolist va avea o pantă negativă accentuată (mai accentuată ca în cazul concurenţei monopolistice). Monopolul este extrema opusă concurenţei perfecte. Aşa cum structurile de piaţă cu concurenţă perfectă sunt rare, şi pieţele cu monopol pur sunt rare. Toate bunurile şi serviciile au substitute mai mult sau mai puţin apropiate. Cu cât mai depărtate sunt substitutele, cu atât mai aproape este piaţa de monopolul pur. Pentru a determina dacă o piaţă este caracterizată ca fiind un monopol este important să se specifice piaţa relevantă33 a produsului. Faptul că firma este singura furnizoare a produsului îi conferă o putere mai mare pe piaţă decât într-o situaţie competitivă. Totuşi, monopolul nu are o putere nelimitată. Deoarece există un singur producător pe piaţă, curba cererii pieţei este identică cu cea a monopolului. Această situaţie este opusă concurenţei perfecte unde curba cererii unei firme este perfect elastică. În absenţa oricărei reglementări, monopolul este liber să stabilească orice preţ, dar acest lucru nu înseamnă că va fi şi capabil să vândă cât vrea (la preţul stabilit). Consumatorii decid cât cumpără. Ei cumpără mai mult cu cât preţul este mai mic. Monopolul este deci restricţionat de consumatori să aleagă doar acele perechi preţ - cantitate ce se găsesc pe curba cererii. Monopolul poate stabili fie preţul, fie cantitatea, dar nu pe amândouă. De exemplu, singura staţie de benzină dintr-un oraş mic aflată la câteva zeci de km de cea mai apropiată benzinărie este un monopol în oraşul respectiv. Dar, într-un oraş mare sunt, de obicei, multe staţii de benzină şi piaţa nu mai este un monopol. Deci, prin ce se caracterizează monopolul? Caracteristicile sunt: > o firmă producătoare a unui produs specific; > inexistenţa unor substitute apropiate (coeficientul de elasticitate încrucişată este redus); > inexistenţa competitorilor în piaţa relevantă; > bariere de intrare semnificative. De ce nu are monopolul competitori? De unde vine puterea de piaţă a monopolului? Există diverse surse de putere de naturi diferite: tehnologice, legale, sociale, economice, politice. Acestea creează bariere de intrare ce opresc alte firme să pătrundă pe piaţă. Dintre principalele surse de putere precizăm câteva: •S Patent sau copyright. Deţinerea unui patent sau a unui copyright împiedică alte firme să producă acelaşi produs. Este o barieră legală pentru un număr de ani, timp în care firma poate avea statut de monopol. Pentru a încuraja cercetarea, guvernele oferă patente inovaţiilor tehnologice