Filosofia Simţul comun, numit şi punctul de vedere natural şi chiar, bunul simţ este o concepţie comprehensivă despre lume, viaţă şi om care asumă idei aparţinând tradiţiei culturale şi elemente ale gândirii ştiinţifice.

Putem spune că există şi o serie de elemente de filosofie ‘uşoară’ şi populară, în sensul lui Hume, care îşi ia substanţa discuţiei filosofice din existenţa de toate zilele şi conversaţie, dar pe care nu o prelucrează în modul specific ştiinţei, accesibilă şi fără rigoare, un gen de filosofie care are ca premisă experienţa proprie de viaţă. Expresia ‘atitudinea naturală’ sau ‘punct de vedere natural’ a fost folosită pentru prima dată de Edmund Husserl pentru a descrie atitudinea noastră în experienţa obiţnuită, caracterizată în contrast cu atitudinea reflexivă prezentă în experienţa reflexivă a conştiinţei, atitudine prin excelenţă interogativă. Specificul atitudinii naturale consistă în naivitate, spontaneitate şi dogmatism. În experienţa ‘naturală’ omul se priveşte doar ca parte a unei lumi infinite extinse în spaţiu şi timp. Spaţiul şi timpul alcătuiesc cadrul fundamental, absolut al experienţei, care ne dă imediat lumea existenţei, câmpul gândirii şi existenţei noastre. Lumea experienţei cuprinde nu numai fapte, ci şi valori şi bunuri, mai importante fiind natura fizică şi societatea umană, amândouă alcătuind ‘baza naturală a experienţei şi gândirii noastre ştiinţifice’. Din ‘punct de vedere natural’, lumea existenţei naturale este ultra comprehensivă, larg cuprinzătoare, înglobând şi lumea dată a culturii. Dacă natura constituie domeniul ştiinţelor naturii, valorile sunt subiectul specific al ştiinţelor culturii(spiritului) şi al filosofiei. Obiectul cercetării filosofice, al cărei rezultat poate fi o teorie critic întemeiată, reflexivă a întregii existenţe, o constituie câmpul de investigaţie extins. Unii autori nu împărtăşesc aprecierea că simţul comun este naiv şi inerent inferior. Credinţele, opiniile beneficiază de evidenţa conferită de experienţă şi ştiinţe. Concepţia ‘naturală’ are la bază experienţa perceptuală şi la rândul ei este punct de plecare al reflecţiei. Dialectica intertelaţiilor simţ comun, ştiinţe şi filosofie sunt comentate de M.Farber astfel: ‘Un proces niciodată încheiat de revizuire a concepţiilor simţului comun şi experienţei naturale rezultă din realizările ştiinţelor speciale. Idei care au fost folosite necritic în concepţia naturală despre lume, astfel ca timp, spaţiu, materie, infinit, scop, cauză, valoare, etc. devin subiect al analizei din partea unui grup de ştiinţe şi acest proces este continuat de filosofie’. În locul credinţelor(opiniilor)(beliefs) acceptate necritic vine idealul unui set de credinţe(beliefs) logic justificate. Un pas pregătitor necesar care trebuie să fie decisiv întreprins este să plasăm toate credinţele trecute şi concepţiile necritic acceptate sub semnul întrebării. Această procedură este adesea foarte dificilă pentru a fi instituită totuşi, şi în fapt este rar realizată, ceea ce face necesar să-i relevăm importanţa. În mod ideal poate fi exprimată negativ ca libertate de prejudecăţi sau credinţe nefundate de orice fel; şi pozitiv, ca o construcţie a unei teorii despre om şi cosmos pe baza experienţei şi cunoaşterii ştiinţifice’. L.Blaga descrie simţul comun ca fiind un corp de prejudecăţi dar pe care individul integrat perfect în colectivitate nu le va descoperi niciodată ca atare … ‘Este mai bine să ne dăm seama de această situaţie înainte de a vorbi despre ruptura pe care filosoful o efectuează în omogenitatea simţului comun’. După Blaga, simţul comun se constituie ca un corp de prejudecăţi. O prejudecată este o unitate de evidenţe false. Kant defineşte prejudecata ca fiind ‘tendinţa raţiunii spre pasivitate şi în consecinţă spre heteronomie. Tot Kant relevă natura prejudecăţilor şi subliniază necesitatea combaterii lor din două motive: în numele adevărului, căci dacă raţiunea se comportă pasiv este posibilă în demersul ei de eroare şi iluzie; în numele libertăţii, deoarece dacă raţiunea este pasivă subiectul nu gândeşte prin el însuşi ci priveşte legea din exterior. ‘A gândi liber, înseamnă a fi autonom’. Exemple: ‘pământul ar fi plan’, ‘aerul n-are greutate’, ‘un băţ introdus într-un pahar cu apă pare frânt la nivelul apei’. Omul prin situaţia sa în lume are prejudecăţi, dar trebuie să lupte pentru a te înfrunta.