I s-a zis parintele literaturii române si i s-a ridicat o statuie la Bucuresti. Este, a doua mare personalitate a literaturii române dupa D. Cantemir" (G. Calinescu). Vede lumina zilei la Târgoviste, ca fiu al lui Ilie Radulescu. Urmeaza Scoala greceasca de la Schitu Magureanu. Trece la Colegiul Sf. Sava, ajutându-l pe Gh. Lazar si devenind, la retragerea acestuia, succesor de nadejde. Va preda aici româna si matematica. Publica la Sibiu Gramatica Româneasca (1828). Înfiinteaza primul ziar Curierul românesc (1829), urmat de suplimentul literar Curierul de ambe sexe (1837). În 1836, îsi aduna productia literara în volumul Culegeri din scrierile lui I. Eliad de proze si de poezie. Participa la pregatirea Revolutiei de la 1848, redacteaza proclamatia ce s-a citit la Izlaz, e membru al guvernului provizoriu si e silit a se expatria, traind 10 ani departe de tara la Paris, Constantinopol si Insula Chios. Abia în 1859 se înapoiaza din exil.

Cel care pregatise revolutia n-a împartasit ideile radicale, violente ale confratilor politici. În opozitie cu aripa radicala a revolutionarilor, I.H.R. era adept al actiunilor moderate, pentru a feri tara de interventia straina. S-a pronuntat în potriva împroprietaririi clacasilor, pentru desprinderea totala de sub influenta Rusiei si pentru o întelegere cu Turcia. Multi din fostii prieteni i-au devenit adversari. Îsi ia aere de profet, împroscându-si adversarii cu furie nestapânita.

Scriitor, filolog si îndrumator cultural, Heliade domina o jumatate de secol de poezie româneasca. Îsi face planuri mari, dar nu le duce la îndeplinire. Încearca toate speciile genului liric, însa productiile literare sunt inegale: unele excelente, altele slabe, lipsite de culoare. S-a dovedit înzestrat pentru poezia satirica si fabula. Si în proza, unde are talent, se distinge spiritul sau satiric. Cea mai importanta opera este Echilibru între antiteze, prima schita româneasca a unui sistem filosofic.

Capodopera literara a lui H. ramâne Zburatorul:

"Vezi, mama, ce ma doare! si pieptul mi se bate,
Multimi de vinetele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, racori ma iau din spate,
Îmi ard buzele, mama, obraji-mi se palesc!"


Porneste de la mitul folcloric, de care vorbeste si Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae. Acelasi mit îl inspira si pe Eminescu în Calin (File de poveste) si în Luceafarul.

Poetul nostru national îl admira astfel în Epigonii:

"Eliad zidea din visuri si din basme seculare
Delta biblicelor sfinte, profetiilor amare, -
Adevar scaldat în mite, sfinx patrunsa de-nteles.
Munte cu capul de piatra de furtune detunata,
Sta si azi în fata lumii o enigma nesplicata,
Si vegheaz-o stânca arsa dintre nouri de eres."