0
Administrarea medicamentelor
I. Una din sarcinile cele mai importante ale asistentului medical este
administrarea medicamentelor. Medicamentele sunt substanţe utilizate
cu scopul de a preveni, a ameliora sau a vindeca bolile. Ele sunt extrase
sau sintetizate din produse vegetale, animale sau din substanţe minerale.
Acţiunea lor asupra organismului depinde în primul rînd de structura lor
chimică, dar o importanţă tot atît de mare o au şi doza administrată
precum şi calea de administrare. Astfel, aceeaşi substanţă poate să
acţioneze ca aliment, medicament sau toxic, după cantităţile în care au
fost introduse în organism. Din aceste motive la fiecare medicament se
vor deosebi:
1.Doza terapeutică, adică doza utilizată pentru obţinerea efectului
terapeutic dorit, fară ca prin aceasta să se producă vre-o acţiune toxică
asupra organismului.
2.Doza maximă, doza cea mai mare suportată de organism, fară să apară
fenomene toxice reacţionale.
3.Doza toxică, cantitatea care, introdusă în organism, provoacă o reacţie
toxică, periculoasă pentru organism.
4.Doza letală, doza care ucide omul.
Medicamentele sunt prescrise de medic, asistentul medical care administrează aceste medicamente trebuie să aibă cunoştinţe exacte asupra :
1. Căilor de administrare a medicamentelor;
2. Modului de administrare a medicamentelor;
3. Incompatibilităţilor medicamentoase, în special în cazul injecţiilor;
4. Modului de păstrare a medicamentelor în secţie;
5. Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor;
6. Medicamentele după aspectul exterior;
7. Indicaţia medicamentelor utilizate, pentru a descoperi eventualele
greşeli care s-ar strecura în condicile de predare şi preluare.
II. Medicamentele prescrise la vizită se notează în foaia de observaţie
a bolnavului şi pe foaia de temperatură. Din caietul ei de vizită, asistentul
medical confirmă prescripţiile cu cele scrise în foi. Alături de
denumirea medicamentului se menţionează doza unică, calea de
administrare, precum şi numărul de doze pe zi. Pe baza prescripţiilor din
foile bolnavilor, se scriu condicile de medicamente sau reţetele către
farmacia spitalului sau a policlinicii. Serviciul de gardă a spitalului sau
secţiei este dotat cu o trusă de urgenţă, conţinînd medicamente în funcţie
de specificul bolnavilor îngrijiţi.
Medicamentele consumate în cursul zilei sau cu ocazia urgenţelor de
noapte din trasa de urgenţă, se prescriu în condica de medicamente în
ziua următoare, pe numele bolnavului căruia i-au fost administrate.
III.
1. Asistentul medical principal, întocmeşte bonuri de comandă (condici) pentru
farmacie în două exemplare, semnate de medicul-şef al secţiei.
2. Unul din exemplare este trimis la farmacie, iar celălalt rămîne în
secţie pentru verificare.
3. Substanţele narcotice, toxice, alcoolul etilic se comandă pe bonuri
speciale în limba latină, cu ştampila instituţiei curative şi
semnătura medicului şef.
4. Pentru substanţele narcotice se mai indică numărul foii de
observaţie clinică, familia pacientului, diagnosticul.
5. Se admite dublarea normelor unice de prescriere şi livrare a
narcoticelor numai pentru bolnavii oncologici.
6. Eliberarea preparatelor medicamentoase, din farmaciile instituţiilor
curative, este efectuată de şeful farmaciei sau de locţiitorii lui,
după prezentarea bonului de comandă.
7. Primind medicamentele de la farmacie, asistenta majoră verifică
inscripţiile, doza preparatului, timpul valabilităţii.
8. Preparatele pregătite la farmacie se eliberează a doua zi şi trebuie
să aibă eticheta pe care este indicată denumirea medicamentului,
doza, data preparării, timpul valabilităţii şi semnătura farmacistului
care a pregătit medicamentul dat.
9. Medicamentele destinate uzului intern poartă etichete albe cu
chenar albastru, cu menţiunea „intern";
medicamentele destinate uzului extern, soluţiile injectabile vor
purta etichete cu chenar roşu şi inscripţia „extern", soluţiile
injectabile vor purta etichete cu chenar galben cu menţiunea
„injectabil".
Pentru substanţele toxice se aplică etichete cu inscripţia „otravă".
10.înainte de eliberarea medicamentelor ele sunt încă o dată verificate
de personalul farmaciei pentru a evita eventualele erori.
IV. Medicamentele sosesc în secţie pe numele bolnavilor, fiecare într-
o pungă separată cu inscripţiile corespunzătoare. Pungile vor fi verificate
şi orînduite în ordinea saloanelor şi paturilor. Dacă medicamentele
sosesc în ambalaje originale, nedistribuite, asistenta le va împărţi în
pungi individuale.
Pînă la administrare, medicamentele vor sta la post în dulap special care
se ţine încuiat şi este verificat de asistenta de gardă. în acest dulap se
păstrează substanţele medicamentoase de uz intern şi extern,
medicamentele în 1 se aranjează după aspectul exterior şi mai uşor să fie
luate din dulap. Soluţiile sterile în foile şi flacoane, pentru administrarea
parenterală, se păstrează în dulapuri în sala de tratamente. Păstrarea bună
a medicamentelor depinde de :
- temperatura şi umediţatea încăperii, lumina din încăpere, cele care se
alterează mai uşor (infuziile, mixturile, serurile, unguentele,
supozitoriile, insulina) se păstrează în frigider. Distribuirea
medicamentelor în secţie se efectuează de asistenta medicală de salon,
cu ajutorul măsuţei portative.
La sosirea orei medicaţiei, asistenta va pune pe tavă un şervet curat, apoi
aşează păhărelele în ordinea paturilor. Verifică medicaţia din condica de
predare şi o confruntă cu prescripţiile din foaia de indicaţie. în caz de
concordanţă, ea pune dozele de medicamente în recipientele respective,
separat tabletele, soluţiile şi siropurile. întreaga operaţie de pregătire o
va executa în camera de tratamente şi nu în salon, în faţa bolnavilor.
Cînd medicamentele unui salon sunt pregătite, asistenta acoperă tava cu
şervet şi la ora administrării o duce la bolnavi. Bolnavul înghite
medicamentele în faţa asistentei. Este necesar ca insistenţa şi
perseverenţa asistentei să fie de aşa natură, încît să nu jignească
demnitatea bolnavului şi prezenţa acestuia la luarea medicamentelor, să
nu aibă un caracter de neîncredere în bolnavi. Este absolut interzis de a
lăsa medicamentele la bolnav sau în noptieră. Medicamentele aduse de
bolnavi de acasă trebuie prezentate medicului, care va decide dacă
bolnavul trebuie să continuie tratamentul cu medicamentele de acasă sau
nu. Unii bolnavi îşi procură medicamentele din Oraş de multe ori aceste
medicamente nu se încadrează în medicaţia prescrisă de spital, din acest
motiv asistenta va verifica zilnic, fară să jignească bolnavul, noptierele
din salon, anunţînd medicul asupra oricăror medicamente găsite.
Administrarea medicamentelor o va face asistentul medical şi la bolnavii în stare gravă.
Formele lichide vor fi băute direct din păhărele, iar formele solide
vor fi administrate cu ajutorai unei linguriţe.
V. Substanţele stupefiante (narcotice) se păstrează în safe, care au două uşi duble.
Cheia de la safe se transmite la asistentul medical de gardă.
Pe partea internă a uşei safe-ului se află lista preparatelor
medicamentoase care se păstrează în safeu, pentru a duce evidenţa
consumului de medicamente narcotice şi cu acţiune puternică.
în safeu se găsesc 2 registre care trebuie să fie numerotate, cusute şi
fixate cu sigiliu, ştampilate cu ştampila instituţiei curative respective,
semnate de medicul şef al instituţiei date.
Medicii curanţi, indicînd substanţe narcotice, confirmă în mod
obligatoriu indicaţia în scris în fişa bolnavului, indică denumirea
substanţelor narcotice şi cantitatea lor. Administrarea substanţelor
narcotice, potrivit prescrierii medicului, va fi efectuată de asistenta
medicală în prezenţa acestuia, afirmînd faptul administrării sau
efectuării injecţiei, atît în fişa de observaţie clinică, cît şi în fişa de
indicaţii medicale.
Fiolele folosite sunt transmise asistentei majore, care la finisarea
serviciului verifică corespunderea însemnărilor din caietul de evidenţă,
numărul fiolelor folosite şi celor rămase. Fiolele care au fost folosite se
decontează de comisia specială, formată de direcţia spitalului.
Pentru păstrarea incorectă a medicamentelor, personalul medical este
supus răspunderii penale.

Вернуться назад »
Категория: Medicina | Просмотров: 356
Похожие новости
- "Aniroc Beauty Salon" S.R.LPlan de afacere
- "Happy Events” S.R.LPlan de afacere
- "Pete albe" în gândirea noastrăPsihologie
Всего комментариев: 0 | |